Povestea noastra nu a fost una tocmai fericita, deoarece pana la varsta de 5 ani, copilul nostru a urmat toate recomandarile doctorilor la care am fost pentru a scapa de diagnosticul primit, si anume cel de intarziere usoara. Recomandarile au fost: interzicerea ecranelor, includerea in colectivitate (gradinita) si terapie Aba 2 ore zilnic. Pe langa acestea am experimentat si diverse terapii precum: neurofeedback, logopedie, si tehnica VML, din pacate fara rezultate, ceea ce a determinat ca trecerea timpului sa fie in defavoarea lui D., accentuand intarzierea in dezvoltare pe care deja o avea!

D., fiind primul copil, nu ne-am dat seama ca ar fi ceva in neregula cu el, desi analizand la rece dupa constientizarea problemelor, am realizat ca semnele de fapt au aparut in jurul varstei de 1 an si erau urmatoarele: nu raspundea la nume, nu avea contact vizual, nu imita, nu vorbea, doar silabisea si nu prezenta niciun minim interes fata de interactiunea cu alti copii.

In jurul varstei de 2 ani, prima persoana care ne-a semnalat faptul ca D. ar putea avea autism a fost un psihoterapeut la care am fost la recomandarea unei cunostinte. Acest lucru ne-a speriat foarte tare si am continuat cu vizite si la alti specialisti printre care: pediatru, neurolog, psihiatru, psiholog. In urma evaluarilor, s-a stabilit diagnosticul de TSA (Tulburare de Spectru Autist), cu mentiunea ca ar avea autism virtual si o intarziere usoara in dezvoltare care se va recupera rapid prin terapie Aba. Ulterior, cu trecerea timpului ni s-a dovedit ca aceasta “recuperare rapida’’ nu a fost nici pe departe asa.

Am inceput terapia pe cand D. avea 2 ani si 3 luni la un centru din Brasov, aproximativ la 30 km de locuinta noastra, unde ni s-au recomandat 3 sedinte de terapie Aba pe saptamana a cate 2 ore. Ne-au asigurat ca D. are potential si ca intarzierea se va recupera in cateva luni. Dupa fiecare sedinta ni se comunica ceea ce s-a lucrat in cateva minute, lunar avand loc o sedinta de coordonare unde se intocmea asa-zisul plan de interventie individualizat. La cererea noastra, s-a trecut la sedinte de cate 4 ore de terapie Aba zilnic, iar atunci coordonatoarea a decis ca D. sa aiba 2 terapeute cate 2 ore de terapie ABA pe zi, sustinand ca doar o terapeuta nu ar avea ce lucra in cele 4 ore, copilul fiind prea mic.

Dupa aproximativ un an, rezultatele erau aproape insesizabile, iar plecarea din centru a primei terapeute a lui D. ne-a determinat sa il mutam la un alt centru, la recomandarea unei alte mame multumita de progresul copilului ei, unde se practica terapia Aba prin joaca. La acest centru, unde D. mergea 3 ore zilnic, a urmat aceste sedinte 5 luni, timp in care am sesizat ca baietelul nostru nu a dobandit nimic, ba mai mult decat atat a avut parte si de regres.

Ni se trimiteau sute de poze zilnic cu D. cum facea „activitati” la masa cu ceilalti copii, insa erau doar poze sa ne incante pe noi parintii, copilul nici macar nu stia sa lipeasca sau sa tina foarfeca corect in mana. Nu avea rabdare sa stea la masa, insa era tinut pana i se faceau poze, apoi era dus in camera unde se facea terapia prin joaca.

Cea mai mare dezamagire a fost la serbarea de Craciun, unde copiii de la centru faceau un dans si cantau, in timp ce D. era tinut pe scaun cu telefonul in mana. Nu intelegeam de unde venea aceasta atractie a lui vizavi de telefon tinand cont ca eu acasa nu-i dadeam telefonul, dar iata am fost lamurita si de acest aspect.

In acest timp, D. a facut si sedinte de logopedie cu tehnica VML (invatare verbala motorie) ce presupunea si utilizarea unor instrumente pentru dezvoltarea abilitatilor motorii orale necesare vorbirii cum ar fi Z-vibe, un instrument asemanator unei periute de dinti. Nu era permis sa particip la terapie, dar mi se transmitea ca totul decurge bine, sa nu imi fac griji, ca D. este cooperant.

Abia cand am ajuns la Bucuresti si am inceput sa facem terapia ABA acasa (si nu la centru) am realizat ca, D. nici macar nu permitea sa fie atins in gura, nu tinea gura deschisa, nici macar nu deschidea gura sa lase pe cineva sa ii bage ceva inauntru, asa cum sustineau ei ca folosesc acea periuta ca sa il maseze in gura. Asa am ajuns la concluzia ca nici acolo nu s-a facut ce se sustinea ca se face.

Din dorinta de documentare, am gasit pagina autisminfantil.ro a Monicai Manastireanu, unde am gasit relatarile altor parinti, in care descrierea copiilor era identica cu a lui D. si in care ne-am regasit complet. A fost incredibil sa imi dau seama ca de fapt in acele povesti era descris chiar D. Citeam si il vedeam pe el descris exact asa cum era de fapt.

Acest lucru ne-a determinat sa ne dorim sa o cunoastem pe Monica Manastireanu si sa ajungem la o evaluare realizata de o persoana care stie exact despre ce este vorba si ne poate indruma.

In scurt timp, am reusit sa beneficiem de o evaluare din partea Monicai Manastireanu care insa nu a decurs precum eram noi obisnuiti. Chiar daca am simtit ca a cazut cerul pe noi, Monica ne-a inspirat curaj ca putem face fata provocarilor ce vor urma. A fost singura persoana care ne-a prezentat cum se manifesta exact aceasta tulburare de spectru autist si ce va urma pe viitor fara terapia potrivita, lucru pe care nu l-a facut niciun medic specialist la care am fost in consultatie. Cu ajutorul Monicai am realizat si constientizat gravitatea situatiei in care ne aflam si ca trebuia sa ne mobilizam rapid in a gasi terapia potrivita pentru D.

Din pacate la acel moment Monica Manastireanu nu avea loc disponibil, ea lucrand doar cu 5 copii, primul loc disponibil fiind atunci cand unul din copii finaliza terapia. Ne-am intors la Brasov si am pastrat legatura cu Monica cu speranta de a incepe cat mai rapid terapia ABA, atunci cand va fi primul loc liber. Am decis sa incheiem terapia de la centrul unde se promova terapia prin joaca si am incercat sa gasim loc la un alt centru, pentru a nu pierde timpul pana cand vom incepe terapia Aba cu Monica Manastireanu.

In aceasta perioada, pe langa terapia ABA am urmat si logopedie si neurofeedback. La neurofeedback ni s-au promis rezultate uimitoare, dar dupa ce am terminat cele 100 de sedinte  recomandate a fi suficiente pentru D. si rezultatele nu au aparut, ni s-a spus ca mai este nevoie de inca minim 40 de sedinte si doar apoi rezultatele vor aparea.

Acela a fost momentul in care ne-am dat seama ca au fost bani si timp irosit degeaba. Sedintele de neurofeedback au fost extrem de costisitoare, s-au desfasurat in decursul a 3 luni si au costat in jur de 5000 de euro, bani ce puteau fi folositi in alt scop, pentru terapie sau pentru alte lucruri pentru baietelul nostru. Dezamagirea a fost destul de mare, chiar daca atunci cand esti parinte incerci orice pentru copilul tau. Mi-am dat seama ca totul trebuie analizat si gandit destul de bine inainte de a actiona. Cred ca, de fapt asta face parte din viata, astfel de intamplari si situatii prin care treci te fac sa devii mai puternic.

Programul lui D. era extrem de incarcat in aceasta perioada. De exemplu, o zi arata astfel: drumul pana la centru dura in jur de o ora, terapia ABA 2 ore apoi urma o sedinta de neurofeedback de 50 de minute, o sedinta de logopedie de 50 de minute si apoi ne intorceam pentru a doua sedinta de neurofeedback (ni s-au recomandat doua sedinte pe zi, cu minimum o ora pauza intre ele). Baietelul nostru manca in masina gris cu lapte sau iaurt pana ajungeam de la o terapie la alta. Practic eram intr-o continua miscare toata ziua si rezultate tot nu apareau.

Speranta ca voi ajunge la Monica Manastireanu a ramas chiar daca timpul trecea, astfel ca in aprilie 2023 in jurul sarbatorilor Pascale am primit minunata veste ca vom fi preluati fix dupa 1 an si jumatate de asteptare. Ne-am mutat rapid la Bucuresti cat mai aproape de Monica si D. a inceput terapia Aba coordonata de ea in iunie exact in luna in care baietelul nostru implinea 5 ani.

Cel mai mare beneficiu al terapiei ABA cu Monica Manastireanu este faptul ca se desfasoara la domiciliu, astfel nu se pierde timp cu copilul pe drumuri, iar eu sunt implicata in terapie. Terapia Aba se desfasoara 8 ore pe zi (4 ore cu terapeut si 4 ore cu mama). Chiar daca psihiatrii sustin ca este frustrant pentru copil sa faca 8 ore de terapie Aba pe zi, ii contrazic categoric, nu ajung 8 ore pentru a face toate activitatile pe care D. vrea sa le faca si le face cu placere, astfel incat el singur cere: „Inca una!”.

Terapia cu Monica Manastireanu este complexa, in afara de grupurile de socializare intruneste toate celelalte terapii. Nu este nevoie sa duc copilul la logopedie, kinetoterapie sau terapia senzoriala pentru ca terapia aplicata de Monica Manastireanu acopera toate ariile necesare dezvoltarii copilului. Si astfel nu sunt necesare plati suplimentare si drumuri inutile.

Planul de terapie al Monicai se ajusteaza la fiecare coordonare, programele nu vin direct sub forma unui plan prestabilit dinainte, ci se face in functie de nevoile actuale ale copilului meu si de dificultatile cu care se confrunta. Monica nici macar nu vine cu laptop la supervizare, nu are nevoie, nu este ca toti ceilalti coordonatori, ideile, solutiile ii vin pe moment in functie de dificultatea cu care se confrunta D., iar eu sunt partasa la acestea.

La centrele anterioare planul de interventie personalizat era facut pe minim 1 an, daca voiam sa il modific sau sa cer explicatii trebuia sa caut personal coordonatorul centrului care era mai tot timpul plecat, planul era la fel pentru toti copiii, pana si numele era trecut gresit in el chiar daca se presupune ca era personalizat.

Ce este cel mai important la terapia Aba facuta acasa este ca eu stiu ceea ce se face si vad cum se face, stiu cat poate copilul meu si cat pot sa cer de la el.

Un alt avantaj al terapiei Aba la domiciliu este faptul ca iti poti planifica timpul exact cum vrei, nu depinzi de nimeni si de nimic  si timpul irosit pe drumuri inutile catre centre sau terapii poate fi folosit in alte scopuri.

Este extraordinar faptul ca eu sunt implicata ca terapeut in terapie, pentru ca a prelua munca de terapeut este un sacrificiu pe care doar o mama il poate face pentru copilul sau.

Terapia Aba aplicata de Monica Manastireanu se bazeaza pe o puternica generalizare, copilul trebuie sa stie ce invata din toate perspectivele si in toate modurile posibile. Monica considera ca o data ce copilul invata un lucru trebuie sa stie acel lucru in toate modurile si felurile posibile oricare ar fi contextul si oricum ar fi intrebat. De exemplu, la centrele anterioare la care am fost, programul de actiuni se facea pe un set de cartonase cumparate, copilul stia pe de rost acele actiuni de pe cartonase care erau vreo 20 la numar, dar daca ii aratam aceeasi actiune pe o alta imagine sau in alt context nu mai stia.

In comparatie cu alti psihiatri ce ne recomandau interzicerea ecranelor, Monica este adepta faptului ca ecranele controlate ca timp si continut nu afecteaza copilul si poate ajuta la dezvoltarea lui atat in limbaj cat si din punct de vedere cognitiv ceea ce s-a si intamplat. Copilul stie la ce vrea sa se uite si stie si cum sa ceara, a invatat astfel multe lucruri.

Monica Manastireanu este coordonatorul care are o privire de ansamblu asupra problemelor copilului meu cat si atentia concentrata asupra fiecarui detaliu. Ea a fost singura persoana care a remarcat ca o problema in procesul de masticatie la D. ar putea fi cauzata de problemele dentare. Astfel, Monica ne-a recomandat sa mergem la stomatolog pentru o consultatie, unde stomatologul nu a facut altceva decat sa confirme spusele Monicai.

Dupa rezolvarea problemelor dentare ce ii creau disconfort copilului meu, Monica a reusit sa il invete pe D. sa mestece fara probleme, el care pana la 5 ani a mancat doar pasat.

O mare problema pentru D. era faptul de a manca si de a mesteca, nu manca decat pasat carne amestecata cu piure, gris cu lapte, supa crema si galbenusul de la ochiuri. Nu reuseam sa ii dau nimic nou, pentru ca nu accepta si isi autoinducea starea de greata.

De la prima coordonare Monica a inceput desenzibilizarea alimentara. A fost o experienta incredibila sa vad ca, pentru prima data, incearca lucruri si gusturi noi, el, care pana la varsta de 5 ani nu mesteca, nu musca si doar manca pasat.

Nu manca nici fructe, si toate aceste aspect legate de alimentatie le-am mentionat si la centrul anterior unde D. facea terapie. Acolo ni s-a recomandat sa incercam sa punem felii de fructe in ambalaje de cipsuri, lucru ce mi s-a parut aberant in contextul in care D. era extrem de atent la mancare si nu putea fi pacalit.

Insa Monica a inceput trainingul alimentar si l-a desensibilizat in acest sens, administrandu-i zeci de noi feluri de mancare pe care le-a acceptat si le manca fara probleme. A fost de-a dreptul incredibil sa vad cum Monica reuseste atat de repede sa convinga copilul sa manance ceea ce i se ofera, nu credeam ca exista cineva capabil sa ne ajute in acest sens.

Copilul care inainte se lovea si care nu avea rabdare sa stea pe scaun era acaparat de metodele Monicai si astepta cuminte pe scaun fara a riposta sa primeasca ce i se oferea. Trainingul de masa a continuat, Monica reusind sa ii dea sa guste si sa manance chiar si 15 feluri de mancare intr-o singura sedinta de coordonare (de exemplu: sarmale, ficatei, copanele, ceafa, somon, snitel, chiftele, iahnie de fasole, salata orientala, salata verde cu ton si porumb, mici, carnaciori cat si ciorbe precum cea de perisoare, de fasole, de cartofi sau a la grec). Au fost si zile cand D. o astepta cu nerabdare pe Monica sa ii dea sa manance, isi scotea singur mancarea din frigider si o aducea pe masa apoi se aseza pe scaunel si astepta cuminte ca Monica sa ii dea sa guste din ce a pus el pe masa.

Acum programul de masa este compus din 3 mese principale si 2 gustari pe care D. le mananca si le accepta fara probleme. Pranzul este masa lui preferata din zi pe care o asteapta cu nerabdare de fiecare data fiind compusa din felul 1, felul 2 si desert, feluri de mancare pe care le recunoaste cu o satisfactie imensa si apoi le savureaza.

Monica l-a invatat sa mestece, sa linga, sa muste si sa manance aproape orice. Cel mai surprinzator lucru este faptul ca, de atunci, D. are curiozitatea de a gusta singur din noi feluri de mancare.

Odata cu desensibilizarea, copilul nostru a inceput sa aiba senzatia de foame, el niciodata nu cerea de mancare. Cea mai mare bucurie a fost ca de atunci, cand mergem la cumparaturi, D. este mai atent, stie ce se afla pe rafturi si isi alege singur ce vrea.

Un alt aspect important gestionat a fost trainingul de toaleta. Centrele la care a fost copilul nostru inainte nu puneau accent pe aceste lucruri, asadar trainingul a fost realizat de mine asa cum am crezut de cuviinta. Trainingul de toaleta a fost corectat cu ajutorul Monicai, D. nu stia sa ceara sa mearga la toaleta.

Taiatul unghiilor a reprezentat o problema majora pentru noi. Nu reuseam sa ii tai unghiile decat fortat, D. fiind intr-un disconfort permanent, plangand incontinuu. Cu ajutorul Monicai, si aceasta problema a fost rezolvata, iar acum D. sta linistit si relaxat si vine singur atunci cand trebuie sa ii tai unghiile.

Nu stia nici sa-si sufle nasul in servetel, problema sesizata imediat de Monica si rezolvata.

Pe strada trebuia sa-l tin pe D de mana pentru ca altfel se indeparta sau ramanea mult in urma. In plus avea si o fixatie cu numerele de la masinile parcate, fugea langa ele, insa, o data cu prima iesire in parc cu Monica aceste probleme au fost gestionate si rezolvate atat de rapid incat deja din urmatoarea zi copilul mergea pe strada fara sa fie tinut de mana, nu se indeparta, si nici macar nu mai alerga spre masini.

Cea mai mare bataie de cap a fost pentru noi faptul ca oriunde mergeam cauta sa rupa frunze. Indiferent daca eram la mall, parc sau in vizita la cineva, D. cauta sa rupa frunze incontinuu (chiar si din ghivece cu flori). Aceasta fixatie ce a durat ani de zile, a fost rezolvata de Monica in mai putin de 5 minute! A fost incredibil, nu m-as fi gandit niciodata ca aceasta problema poate fi rezolvata atat de usor. Acum copilul merge linistit pe langa noi si isi gaseste activitati adecvate pe care sa le faca, fara sa mai fie acaparat de ruperea frunzelor.

Ceea ce apreciem la Monica este faptul ca se implica total in rezolvarea problemelor intampinate de D., si gestioneaza problemele oriunde este nevoie, fie pe strada, fie in magazine, fie in parc, lucru pe care nu cred ca l-am fi intalnit in alta parte!

La primele sedinte de coordonare, D. era neascultator, se tavalea, se lovea si se zgaria pe fata si pe picioare atunci cand nu ii convenea ceva. Nu avea rabdare sa faca o activitate singur de la inceput pana la sfarsit, decat daca era constrans de prezenta mea langa el. Nu puteam sa fac nimic din activitatile zilnice pentru ca trebuia sa stau mereu langa el.

Cu ajutorul Monicai si a modalitatii de abordare a terapiei, toate aceste comportamente problematice s-au eliminat. Mai mult decat atat, acum  D. face activitatile cu placere, ii plac atat de mult incat isi creeaza el propriile activitati dupa tiparul celor primite de la  Monica, este foarte incantat cand face o activitate noua si invata lucruri noi. Se duce singur si isi ia propriile activitati pe care le duce singur la bun sfarsit nefiind necesara prezenta mea, astfel pot face treburile zilnice linistitita stiind ca in acel timp copilul este antrenat in activitati placute. De asemenea, tot datorita modalitatii de abordare a terapiei, D. a renuntat la fixatii si la majoritatea autostimularilor.

Limbajul a fost cel mai dificil de gestionat pentru ca D. nu reusea nici macar sa il spuna pe „a” la cerere clar si corect, chiar daca in trecut a facut logopedie unde se sustinea ca se lucreaza acest aspect. Cea mai mare provocare pe partea de limbaj a fost ca D. sa spuna cuvinte tare si clar, deoarece cuvintele spuse de el nu puteau fi ințelese. Dupa cateva luni de muncă continua in care am aplicat numeroase strategii recomandate de Monica, au inceput să apara usor si schimbari. A fost un proces anevoios, dar nu imposibil, iar cu sustinerea si experienta Monicai, prin metodele ingenios aplicate am reusit sa depasim aceasta etapa si D. a inceput incetul cu incetul sa rosteasca din ce in ce mai tare si mai clar cuvinte ajungand acum sa vorbeasca chiar si in propozitii.

Am incredere in Monica pentru ca a avut dreptate in tot ceea ce mi-a spus sa fac, chiar daca pe moment nu eram sigura de rezultat. A avut dreptate in absolut tot ceea ce a spus.

Cele mai mari dificultati ale copilului cu care ne-am confruntat la inceputul terapiei erau lipsa limbajului expresiv, intarzierea cognitiva, mancatul (avea un numar limitat de feluri de mancare pe care le accepta), comportamente stereotipe (alerga de-a lungul unei linii, se uita inapoi cu coada ochiului, insira obiecte, arunca obiecte in gramada), lipsa socializarii si a interactiunii cu adulti sau cu alti copii, nu raspundea la nume, nu asculta indicatii, nu avea frica, nu constientiza pericolul, hiperactivitatea, alerga fara oprire, se autostimula, fixatiile (oriunde mergeam cauta prezenta fie a unui copac sau flori pentru a rupe frunze in continuu), contactul vizual aproape inexistent. Era practic deconectat de mediul in care traia.

Rezultate au inceput sa apara inca de la inceputul colaborarii cu Monica Manastireanu, terapia fiind adaptata la nevoile lui D. Transformarea lui D. este impresionanta: din copilul agitat care doar alerga prin camera, se catara pe canapea si sarea, nu avea rabdare sa stea la masa si se lovea cand nu ii convenea ceva, nu venea la activitati cand il chemam si trebuia sa il iau fortat si sa il duc la masa, a devenit un copil ascultator care are rabdare sa astepte si face activitatile cu placere, care raspunde la prima strigare si vine cand este chemat.

A dezvoltat o placere imensa pentru activitati, ba chiar prefera sa faca activitati in detrimentul tabletei si cel mai important lucru este ca ma asculta.

De la Monica am aflat de Rispolept si de Cerebrolizyn, niciun doctor la care am fost la Brasov nu ne-a spus de acestea, nici nu cred ca stiau de ele, pentru ca de obicei cand mergeam la consultatii ne intrebau pe noi ce am mai incercat si a functionat ca sa recomande si celorlalti parinti. Cu medicatia aceasta, D. a reusit sa fie mai linistit, mai atent si mai concentrat in procesul lui de invatare.

Tot Monica a fost cea care a recomandat sa il ducem pe D. la un sport datorita beneficiilor pe care acesta le are. L-am inscris pe D. la inot unde merge cu placere de fiecare data. Inotul a avut si el un rol important in dezvoltarea vorbirii datorita coordonarii respiratiei.

In procesul de evolutie a lui D. a avut-o si psihologul Ermina Popescu, pe care am avut placerea sa o cunoastem inca de la prima intalnire cu Monica si care ne-a fost alaturi si ne-a impresionat prin profesionalismul de care a dat dovada. A fost un real ajutor, participand la supervizarile lui D., alaturi de Monica si oferind sprijin in dificultatile pe care le-am intampinat pe parcurs.

Din decembrie am avut privilegiul de a primi ajutorul unui terapeut Aba, un psiholog cu experienta din echipa Monicai, pe nume Ruxandra Simion, o persoana extrem de atenta la nevoile si dorintele copilului, rabdatoare si dragastoasa. Ruxi, asa cum ii spune D., este persoana perfecta pentru el, s-a atasat foarte mult de ea si in fiecare dimineata o asteapta incantat, sunt cei mai buni prieteni. Este o fire vesela si implicata; un real ajutor in procesul de recuperare al lui D. si un adevarat exemplu pentru mine in practicarea terapiei Aba, explicandu-mi si aratandu-mi de fiecare data, cu o rabdare fantastica, modul de realizare al activitatilor. Este un terapeut Aba desavarsit ce pune nevoile copilului mai presus de nevoile ei, corecta, prompta si serioasa ce respecta cu strictete programul si nu a lipsit niciodata.

Apreciez in colaborarea cu Monica Manastireanu faptul ca orice problema intampinata pe parcurs a fost rezolvata. Nu cred ca exista ceva la care sa nu gaseasca rezolvare, este o persoana extrem de ingenioasa. Am simtit de la inceput ca doar alaturi de ea imi pot ajuta copilul.

Monica ma inspira si ma motiveaza in acelasi timp. Este exact opusul a ceea ce am intalnit in aceasta lume a terapiilor, lasa faptele sa vorbeasca in locul vorbelor si avem incredere ca impreuna vom atinge scopul propus.

Foarte dedicata, pune pe primul loc copilul si terapia de aceea la fiecare supervizare nu se limiteaza la numarul de ore prevazute, ci de fiecare data a stat cat a fost nevoie pentru a gasi rezolvarea problemelor aparute. Blanda, dar si ferma atunci cand este necesar, se pliaza perfect dupa nevoile copilului, pentru noi este un exemplu. Este extraordinar sa mai gasesti in zilele noastre o persoana la fel de implicata si motivata in recuperarea copiilor asa cum este ea.

In decursul acestui an D. s-a schimbat complet. Din copilul agitat, lipsit de interes care traia in lumea lui, a inceput sa fie ancorat in realitate, stie ce vrea, stie ce sa faca, este curios si cel mai important este ca este dornic sa invete lucruri noi. Progresul este fantastic. Ca parinti suntem extrem de multumiti de evolutia copilului si totodata suntem extrem de incantati de ceea ce presupune terapia si de modul de desfasurare al acesteia si avem incredere ca alaturi de Monica vom reusi sa ne atingem scopul. Sunt sigura ca doar alaturi de Monica as fi putut sa devin ceea ce sunt deja…CEL MAI BUN TERAPEUT PENTRU COPILUL MEU!

 

Familia Grigore, parintii lui D.

18 septembrie 2024