Pentru ca terapia să fie eficientă şi să aibă rezultate reale în viaţa copilului şi a familiei, este important să ştiţi că va dura. Compromisurile de orice gen înseamnă compromisuri în starea de bine a copilului vostru şi nu le vom face. De aceea, terapia comportamentală (ABA) se desfăşoară la domiciliul familei, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână având  durata medie de 3 – 4 ani. Este nevoie de o echipă constantă, formată din mama copilului, coordonator şi un terapeut. Mama este factorul principal de sprijin al copilului în terapie, ca atare va fi implicată în mod direct.  Rezultatele eficiente ale terapiei sunt rezultatul efortului combinat al întregii echipe.

Subliniem că maniera de desfăşurare a terapiei este una total transparentă, fapt care permite părintelui  să fie implicat în orice  moment în tot procesul terapeutic. Părintele este parte din echipă şi împreună participăm la recuperarea copilului. Astfel, acestuia îi  va fi mult mai uşor să preia şi să  gestioneze  modele şi proceduri  dezirabile de interacţiune cu copilul, adică să-şi ajute copilul cu adevărat. Procedăm aşa pentru că asta înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului şi implicit a familiei.

Terapia desfăşurată de  noi  la domiliciu înseamnă  implicarea directă a  mamei   în procesul terapeutic  şi asigură copilului posibilitatea de a dobândi toate deprinderile şi abilităţile necesare autonomiei  şi înţelegerii  mediului în care trăieşte.

O problemă  majoră a părinţilor care au un copil cu TSA constă în refuzul categoric al copilului de a accepta varierea şi introducerea unor feluri noi de mâncare. 

Chiar şi  copiii cu TSA care au un nivel cognitiv înalt şi care comunică, se confruntă adesea cu problema refuzului şi acceptării de alimente noi, rămânând indiferenţi la orice argument adus în favoarea beneficiului consumării  alimentului respectiv.

Problemele alimentare sunt diverse: 

• dieta alimentară a copilului este limitată doar la trei, patru tipuri de alimente;
• copilul acceptă feluri de mâncare care au doar anumite texturi şi culori; 
• copilul consumă doar alimente pasate;
• copilul refuză să mestece sau să înghită mâncarea din gură;
• copilul îşi creează tipare alimentare (de exemplu: bea ceai asociat doar cu pâine şi gem sau mănâncă separat caşcaval şi salam dar nu acceptă să le mănânce împreună într-un sandviş);
• refuzul de a sta la masă (mama e nevoită să alerge după copil prin casă pentru a-i da câte  o lingură din mâncare);
• copilul acceptă să mănânce  doar când este distras de altceva , de exemplu, în timp ce se uită la desene animate.

Problemele alimentare cu care se confruntă copiii au un impact negativ asupra sănătăţii, asupra dezvoltării limbajului (consumul doar de alimente pasate face ca muşchii feţei să nu fie dezvoltaţi) dar şi asupra componentei sociale (la grădiniţă, copilul nu mănâncă la fel ca ceilalţi copii, de cele mai multe ori părinţii sunt nevoiţi să aducă alt tip de mâncare de acasă). De aceea, rezolvarea problemelor legate de diversificarea dietei alimentare a copilului cu autism şi dezvoltarea comportamentului autonom în ceea ce priveşte servirea mesei reprezintă o direcţie primordială în demersul nostru terapeutic.

Achiziţiile legate de toaletă  ridică de multe ori probleme şi au o componentă puternic socială: 

• copilului îi lipseşte controlul sfincterian; 
• copilul poartă pampers la o vârstă la care ceilalţi copii folosesc toaletă;
• copilul nu are capacitatea de a comunica nevoia de a merge la toaletă;
• copilul refuză mâncarea pe care ceilalţi copii o mănâncă.

Aceste situaţii reprezintă un obstacol în dezvoltarea copilului şi integrarea lui la grădiniţă.

În această etapă ne propunem renunţarea la scutec, crearea şi dezvoltarea abilităţilor de autonomie în ceea ce priveşte igiena şi utilizarea toaletei, solicitarea nevoii de a utiliza toaleta.

Aceste comportamente şi interese speciale pot lua forme diverse şi pot varia odată cu dezvoltarea copilului.

1. Comportamente stereotipe/repetitive

• fluturarea mâinilor, mişcarea degetelor, săritul pe loc, balansarea corpului;
• rotirea obiectelor sau a unei părţi dintr-un obiect (Ex: roata maşinii);
• lingerea  obiectelor, băgatul obiectelor în gură (inclusiv suptul bluzei cu care este îmbrăcat), mirosirea obiectelor sau a persoanelor;
• deschiderea şi închiderea uşilor/sertarelor, aprinderea şi stingerea luminilor, strângerea obiectelor în grămezi, aruncarea din mână a obiectelor (ex: cariocile într-un anumit fel), alinierea obiectelor, privitul obiectelor în cadere;
• comportamente stereotipe verbale: producerea de sunete stranii, repetitive, repetarea anumitor sunete, repetarea cuvintelor, repetarea constată a aceleiaşi întrebări (comportamente care interferează cu interacţiunea socială).

    Comportamentele stereotipe pot fi stânjenitoare pentru părinţi în public şi pot determina limitări majore în activităţile sociale ale membrilor familiei şi interferează cu posibilitatea familiei de a frecventa diverse locuri publice.

2. Interese restrictive, speciale

• Interese speciale pentru: date de naştere, cifre, calcule matematice, interfoane, cabluri, ghene, roboţi, dinozauri, lifturi, metrouri;
• Ataşamentul copilului faţă de un anumit obiect;
• Reacţie extremă ori de câte ori intră în contact cu un anumit obiect (anumite frici nejustificate): aparate electrocasnice, dulapuri/debarale,  uscătorul de păr, aparatele de uscat mâinile, aparatul de tuns etc.

Aceste interese speciale ocupă mult timp şi pot împiedica implicarea copilului în alte activităţi.

În această categorie, pot fi recunoscute următoarele situaţii:

• Copilul doreşte să desfăşoare activităţile în acelaşi fel, fără variaţii spontane;

• Rezistenţă la schimbarea poziţiei obiectelor sau a mobilei în casă (insistenţa ca obiectele să fie puse la locul lor);

• Incapacitatea de a accepta schimbările, de exemplu înlocuirea obiectelor stricate;

• Nu acceptă modificări în rutine sau în orar;
• Vrea să-i fie schimbate toate hainele atunci când se udă puţin pe mâneca bluzei;

• Nu acceptă intervenţia altei persoane în jocul său;

• Insistenţa de a merge pe acelaşi traseu;

• Este interesat doar de subiecte de discuţie care au legatură cu interesele lui speciale (cabluri, interfoane, dinozauri, lifturi, etc) şi introduce în orice fel de conversaţie tema favorită.

Aceste probleme impun nişte restricţii majore asupra vieţii de familie. Familia este practic forţată să urmeze o secvenţă rigidă de activităţi previzibile şi trebuie să evite orice schimbare sau situaţie neaşteptată. Atunci când au loc schimbări inevitabile sau nu se pot evita situaţiile neaşteptate se ajunge adesea la crize, manifestări agresive sau autoagresive.

Deficitul de atenţie se întâlneşte deseori ca simptom asociat simptomatologiei autiste şi reprezintă un impediment în învăţare. Este de asemenea unul dintre semnalele evidente ale unei dezvoltări atipice a copilului. Cu toate acestea, nu întotdeauna dificultatea de concentrare a copilului este intrinsecă, organică. De multe ori aceasta reprezintă o consecinţă a unui mediu de învăţare necorespunzător nevoilor unice ale copilului. 

Deficitul de atenţie constituie o problemă/ obstacol major în procesul de învăţare şi dezvoltare a copilului. Acesta se poate diminua şi uneori chiar elimina prin acţiunea sinergică dată de medicaţie, de tehnici şi strategii terapeutice specifice fiecărui copil în parte şi prin  specificitatea aplicării fiecărui program sau activităţi din cadrul terapiei comportamentale.

Important de specificat este faptul că în cadrul programului de terapie, părintele nu este nevoit să apeleze la servicii de logopedie.

Chiar dacă copilul este non-verbal, noi vom construi comportamentul verbal pas cu pas, începând de la emiterea sunetelor, pronunţia corectă a sunetelor şi cuvintelor până la crearea şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare, de relatare şi dezvoltarea deprinderilor de discurs narativ.

Punem accent pe dezvoltarea abilităţilor de limbaj social, copilul să ştie când iniţiază sau finalizează corespunzător o conversaţie, când şi cum să participe la schimbul de replici care facilitează interacţiunea socială. De asemenea, dezvoltăm deprinderile de comunicare socială  ( ex : să obţină atenţia interlocutorului înainte de a comunica) şi să respecte regulile care apar în conversaţie ( a asculta, a aştepta să-ţi vină rândul, să nu vorbeşti peste celălalt, să nu treci de la un subiect la altul nejustificat).

Ne axam pe dezvoltarea  comprehensiunii limbajului, copilul sa inteleaga sensul expresiilor lingvistice in cazul in care contextul nu este evocator si sa raspunda adecvat unor cerinte indirecte pe care copiii cu TSA tind sa le interpreteze literal.

Interacțiunea se va face atunci când copilul cu TSA are abilități de limbaj cu valoare comunicațională și deprinderi de comunicare socială (Ex: poate să facă schimb de replici pentru a facilita interacțiunea socială si a  menține subiectul conversației). Psihologul va decide când copilul va fi pregătit pentru acest moment. 

Acest tip de activitate este realizat săptămânal (la domicilul copilului și în alte medii). 

Urmărim ca interacțiunea să devină un mod plăcut de petrecere a timpului pentru ambii copii ţinând cont de obiectivele referitoare la interacţiunea copilului cu TSA cu un alt copil :

• dezvoltarea relației de prietenie inițiate prin intermediul jocului; 
• gestionarea în cadrul terapiei a problemelor sesizate în interacțiune.

Creşterea calităţii comunicării şi a jocului cu ceilalţi copii, înlesnirea autonomiei sunt noile obiective ale terapiei. Centrul de greutate al terapiei se mută asupra noilor dificultăţi, mai subtile, ce ţintesc înţelegerea emoţiilor şi a situaţiilor sociale în general, dezvoltarea empatiei, a asertivităţii, a iniţiativei – aspecte care ţin de natura intimă a tulburărilor de spectru autist.

Noi susținem că integrarea la grădiniţă a copilului poate fi făcută:

• după dobândirea în procesul terapeutic a abilităților și a competențelor necesare;
• după diminuarea sau eliminarea comportamentelor problemă (care reprezintă un obstacol în dezvoltarea copilului şi integrarea lui în comunitate)

În acest fel, copilul cu TSA  poate profita cu adevărat de oportunitățile de socializare și de învățare oferite prin  integrarea în colectivul respectiv.

Psihologul monitorizează periodic evoluția copilului la grădiniță.