Am revăzut de curând filmuleţele din primele luni de terapie ale lui A. Este puţin spus, ce emoţie s-a revărsat în inimile noastre la vederea acelor imagini, pentru că peste emoţia revederii au venit toate trăirile momentului.
Suntem după aproape 4 ani de terapie şi lucrurile se prezintă cu totul altfel acum. Progresele şi acumulările de cunoştinţe, modul de manifestare şi relaţionare au venit ca o avalanşă, adăugându-se la acumulările anterioare, formând bulgărele progresului din ce în ce mai mare. E greu să selectezi o comparaţie cu trecutul, pe care uneori încercăm să-l uităm, dar şi pentru că toate transformările sunt momente de viaţă activă şi normală, din care e greu să extragi unul anume.
Şi totuşi, dacă aş încerca să-l descriu pe A. acum, în viaţa de zi cu zi, ar fi cam aşa:
Are o independenţă foarte mare dacă ne gândim la abilităţile de auto-ajutorare. Merge singur la baie, se poate spăla pe dinţi, se îmbracă/dezbracă şi-şi aranjează lucrurile, tot singur. Îşi întoarce hainele care sunt pe dos, se orientează după etichetă pentru a se îmbrăca corect. Bineînţeles, există momente când nu vrea să o facă, dar nu pentru că nu ar şti sau nu ar putea, ci doar dintr-o dorinţă de a se opune, dorinţă izvorâtă dintr-o personalitate puternică sau o nerăbdare a ceea ce urmează să facă.
Merge la grădiniţă, este fericit că o face, a început să participe la activităţi şi să se implice, să răspundă şi să fie interesat în a o face şi a fi apreciat, stă la masă, nu mai iese din clasă, respectă programul şi colaborează cu educatoarele şi copiii, şi toate acestea, fără însoţitor.
Este fascinat de lucruri noi, participând şi la activităţi opţionale: dansuri, Master Chef, înot etc.
Are o imaginaţie bogată, îi place să creeze situaţii, poveşti, îi place să implice un partener şi să regizeze jocul.
La joacă, în parc, se îndreaptă către copii, întrebându-i, “Vrei sa ne împrietenim?”, “Pe mine mă cheamă A., vrei să ne jucăm împreună?”, cu o căldură şi o disponibilitate pe care am văzut-o la puţini copii, dar în acelaşi timp, şi respinge, evită când un comportament i se pare agresiv, ceea ce arată că nu mai este singur în lumea lui, ci interacţionează.
Are o memorie vizuală şi orientare în spaţiu extraordinare, recunoscând locuri prin care a fost cu 2 ani în urmă, şi nu doar ceva semnificativ, ce putea să-l atragă. De exemplu, şi-a dat seama şi a exprimat că s-a greşit drumul, pentru că a recunoscut că drumul acela ducea la X şi nu la Y, amândouă fiind două destinaţii cunoscute şi vizitate.
Are o bucurie imensă să fie în mijlocul oamenilor, îi priveşte, îi plac sau nu, îi reţine, îi recunoaşte şi-şi aminteşte de ocazia întâlnirii lor.
În ceea ce priveşte, modul în care decurg activităţile, atât în cadrul terapiei pentru autism cât şi la grădiniţă, prin efortul Monicăi Mănăstireanu şi al terapeutului, A. a făcut progrese considerabile:
– colorează după/fară model, foloseşte corect culorile; dacă vede ceva care îl impresionează (ex : halou lunar, apus sau rasărit de soare), cere să-l deseneze, cu ajutorul unui adult, participând la desen, indicând culorile şi având preferinţe de amplasare în pagină.
– ştie poezii, cântece, rugăciuni; îl surprindem adesea prin casă cântând;
– decupează, lipeşte, modelează;
– completează singur fişe cu diferite cerinţe, ştiind să spună ce-a avut de făcut;
– compară mulţimi, diferite obiecte, animale, fructe, ştiind şi precizând ce au în comun sau diferit;
– cunoaşte şi utilizează corect pronumele şi toate formele lui;
– utilizează corect adverbele şi locuţiunile adverbiale dobândite prin terapie sau auzite; de asemenea, preia în mod firesc expresii pe care le aude şi pe care apoi le foloseşte corect în diferite situaţii, noi sau similare, în mod creativ;
ex: “ooo ! ce frumos este cerul/peisajul !”,”ooo ! asa ceva n-am mai văzut în realitate !”, vara la mare cu bunica:” ce este linia aceea ?” “orizontul”, “ce este orizontul ?” ,”orizontul este locul unde ochii tăi văd că marea se-ntâlneşte cu cerul”, seara la culcare, cu mama: “tu ştii ce este orizontul?”, “?!”, “orizontul este locul unde se-ntâlneşte marea cu cerul”, a doua zi “aş vrea să merg cu barca departe pe mare…”, “cât de departe ?”, “până la orizont, să văd orizontul”.
În casă, are şi responsabilităţi, de care de cele mai multe ori îşi aduce aminte singur să le facă (de exemplu: are grijă să pună apă la pisică, să golească gunoiul din camera lui).
Acum se joacă corespunzator cu mingea (şutează, prinde, aruncă, bate mingea, se joacă singur cu mingea la perete), cu maşinuţele (le împinge, le încarcă ), joacă jocuri în tandem (macao, război, nu te supăra frate), joacă mima, iar jocul lui preferat este de a crea situaţii, în care el este personajul dar şi regizorul.
Contactul vizual este mult îmbunătăţit, privind interlocutorul căruia i se adresează.
Are o gândire logică, însoţită de curiozitate şi creativitate, are sisteme clare de amplasare în timp, spaţiu şi relaţionare.
Cunoaşte zilele săptămânii, lunile anului, data din calendar, ziua din săptămână, cunoaşte şi foloseşte corect semnificaţia cuvintelor azi, mâine, ieri, ştie în ce zi se află, participă şi la planificarea activităţilor de weekend împreună cu familia, îşi planifică activităţi personale zilnice, ştie ce a făcut, ce va face în urmă sau peste câteva zile. Ştie în ce zi se află şi câte zile mai sunt până pleacă într-o excursie mult dorită de weekend (”o să fie un weekend pe cinste! “, ” o să trăim o aventură adevărată !”, “ooo! ce aventură!”). La întoarcere povesteşte ce a făcut, unde a fost, iar poveştile de weekend, seara la culcare sunt construite prin relatarea tuturor momentelor zilei, fapt ce arată cât de prezent a fost şi cât de intens a trăit.
Cunoaşte anotimpurile, lunile lor, caracteristicile lor cât şi activităţi legate de fiecare anotimp.
Vorbirea sacadată, fără inflexiuni, ca a unui roboţel (care avea farmecul ei, ce-i drept) a devenit una expresivă, cu inflexiuni, muzicală, îmbogăţită cu exclamaţii de entuziasm, fără să fi făcut şedinţe de logopedie, ajungând la această performanţă cu ajutorul terapeutului şi al Monicăi Mănăstireanu care au lucrat intens pe această zonă în care A. avea dificultăţi.
Cunoaşte foarte multe lucruri, poartă conversaţii pe multe teme, pune multe întrebări, unele legate de zonele lui de interes, altele legate de explicarea unor cuvinte ( ce înseamnă “x”?)
Între A. şi terapeut s-a creat o relaţie de prietenie extraordinar de frumoasă. Terapeutul, cu răbdare şi profesionalism, a lucrat cu el zilnic în decursul acestor ani şi împreună cu Monica Mănăstireanu au fost foarte implicaţi în educarea şi formarea lui A. Prin munca susţinută a acestei echipe minunate, A. ne arată astăzi ce copil minunat este.
Relaţia cu Monica Mănăstireanu este în continuare una minunată. În zilele în care ştie că vine Monica Mănăstireanu la supervizare, nici nu vrea să doarmă la prânz, când vorbim cu Monica la telefon, întreabă ” Cu cine vorbeşti?”, “cu Monica”, “Monica mea ?”. Vrea să fie ca Monica (ex: “vreau să am pielea maro ca tine”,”vreau să am şi eu coc”), vrea să plece acasă cu Monica după supervizare.
Prin supervizarea activităţii şi a programului de terapie, Monica Mănăstireanu a reuşit să găsească soluţii pentru zonele delicate ale comportamentului lui A., să verifice progresul şi acumulările dobândite, stabilind un program optim de terapie. În acelaşi timp, s-a situat mereu lângă inima lui A. pentru a urmări reacţia lui A. , a găsit metode de a gestiona problema şi ne-a învăţat cum să preluăm menţinerea compartamentului gestionat.
Alt exemplu ar fi când A. nu voia sub nicio formă să se urce în tobogane. Se vedea că este fascinat de ele, dar îi era foarte frică şi refuza categoric apropierea de ele. Monica Mănăstireanu a reuşit să desensibilizeze zona. Treptat, terapeutul a fost cu el în parcuri şi la ştrand în mod repetat până când reacţia lui A. a fost corectată şi acum îi face chiar o plăcere foarte mare să se dea pe tobogane.
Ideea de reţinut este că orice problemă întâmpinată pe parcursul terapiei, a fost abordată şi corectată/îmbunătăţită de Monica Mănăstireanu; apoi de terapeut şi apoi noi ca părinţi preluam şi continuam menţinerea comportamentului gestionat de către ei.
Sunt recunoscătoare şi convinsă că terapia şi munca depusa de Monica Mănăstireanu a fost şi este cea mai bună şansă de recuperare pentru A.
Aveţi toată recunoştinţa noastră pentru atâtea zile de muncă depusă cu dragoste şi implicare alături de A.
Mulţumim pentru ajutorul acordat, efortul şi dăruirea de care daţi dovadă şi pentru tot ce va urma.
Pot fi contactată prin intermediul Monicăi Mănăstireanu pentru mai multe detalii privind terapia şi evoluţia copilului meu.
P.S: În octombrie, la ultima evaluare la medicul neuropsihiatru, acelaşi medic care a urmărit evoluţia lui A. pe tot parcursul terapiei, a consemnat evoluţia şi recuperarea lui foarte bună şi a luat în considerare schimbarea diagnosticului iniţial (TSA).
Raluca şi Sorin POP, părinţii lui A.
28 octombrie 2016