Suntem contactaţi de tot mai multe familii ai caror copii sunt suspecţi sau diagnosticaţi cu TSA.

Pentru copii aflati in terapie, dar si pentru alţii pe care ii putem ajuta, avem idei ca :

  • Dezvoltarea de programe pentru oferirea de servicii terapeutice familiilor cu posibilităţi financiare limitate;
  • Formarea profesională a membrilor echipei ARCAR, prin participarea la cursuri de specialitate;
  • Dezvoltarea şi promovarea unor acţiuni de conştientizare a problematicii autismului la nivel naţional;Publicarea de articole şi lucrări in reviste de specialitate;
  • Dezvoltarea imaginii ARCAR la nivel naţional.

Nu avem insa forta financiara pentru a sustine toate aceste lucruri.

Daca vrei sa te implici, te rugam sa accesezi pagina Contact!