Monica Mănăstireanu – modalitatea de abordare a terapiei ABA, familia Dumitru

În plină pandemie de coronavirus, terapia lui L. nu doar că nu a fost întreruptă, ci dimpotrivă am avut timp să facem şi mai multe activităţi terapeutice și asta datorită abordării pe care Monica Mănăstireanu o are în aplicarea terapiei ABA, mama să fie direct implicată în terapie – să fie terapeut ABA pentru copilul ei. În acest sens, eu am fost instruită şi învăţată exact cum să procedez în activităţile care privesc terapia, cum să gestionez orice comportament problemă. Având însuşite aceste abilităţi, chiar și izolați în casă pot să îi predau copilului meu lucruri noi,  să-i fructific abilitățile deja învățate şi  să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

În anul 2015, a fost prima dată în viața noastră când o persoană a avut dreptul de a putea apela la noi 24 de ore din 24, iar noi aveam obligaţia de a răspunde oriunde ne aflam. Nimeni nu ne mai  pusese vreodată înainte în această situație și eram atât de fericiți de primele clipe minunate oferite de feciorul nostru L.

Aparent până la vârsta de doi ani dezvoltarea sa a fost una în limita normalului, confirmată şi de către medicii pediatri  la controalele regulate. L. era un copil zglobiu şi fiecare zi ce trecea aducea noi transformări; la 13 luni mergea singur, împărtășea emoţii cu membrii familiei şi îşi manifesta dorința de a interacţiona cu copiii din curte. O singură întârziere ne neliniştea, limbajul deficitar, acesta rezumându-se doar la câteva cuvinte – mama, tata, apa, nana; nu am ezitat să abordăm acest aspect şi cu alţi specialişti, dar de fiecare dată ni s-a spus „este mic, are timp să vorbească”.

Fiind unicul nostru copil, protecţia noastră era una exagerată, nu-i  lăsam nimic la îndemână cu excepţia jucăriilor, interveneam de fiecare dată chiar şi în cele mai mici încercări ale sale de a explora ceva nou, considerând că, astfel îi asigurăm liniştea şi siguranţa deplină. Chiar dacă ne petreceam tot timpul împreună,  L. era lăsat să privească la televizor desene animate, era atât de încântat şi captivat de ele, încât în momentul în care desenele se terminau devenea tensionat şi agitat. Odată lăsat la televizor să privească desenele animate, am observat mici schimbări în comportamentul lui L., de exemplu, a devenit mai solitar şi adora jucăriile cu sunete.

După doi ani a început o nouă aventură frumoasă, mersul la grădiniță. Odată intrat în colectivitate printre copiii de vârsta sa, L. la vârsta de 2 ani şi 2 luni  nu se sincroniza cu activităţile specifice grupului,  manifestând doar frustrare, era pentru prima dată când L. era lăsat singur considerând că, această tensiune a sa este de moment și odată cu adaptabilitatea mediului şi a personalului vor fi reduse aceste stări ale sale. Toate achiziţiile pe care le avea parcă îşi pierdeau eficacitatea şi se impregnau diverse comportamente nemaiîntâlnite până atunci (de exemplu: ţipăt, mersul pe vârfuri, refuzul de a lua masa împreună cu ceilalţi copii, nu-şi aştepta  rândul, contactul vizual inconstant) şi îşi găsea refugiu în anumite jucării (se juca singur cu cuburile) și plângea într-una până la venirea mea. Cu îndrumările psihopedagogului de la grădiniţă am urmat un consult mai amănunţit la psihiatrul C.A. unde  i s-a pus diagnosticul de „Tulburare pervazivă de dezvoltare şi hiperactivitate” şi ni s-a recomandat terapie comportamentală, logopedie și  limitarea accesului la televizor. S-a considerat că impactul media și hiperprotecţia ar declanşa aceste întârzieri de dezvoltare şi ni s-a recomandat ca  L. să rămână  în colectivitate şi în paralel să urmeze un program de terapie, astfel copilul va deprinde abilităţi  noi şi comportamentele problemă o să-şi piardă esența. Pornind de la această premisă şi având încredere în recomandarea doamnei doctor, am început căutările pe internet despre impactul mediului virtual în dezvoltarea lui L., așa am descoperit noţiunea de autism virtual.

Această noţiune a fost folosită cu preponderenţă de către un psiholog care în urma interacţiunii  cu L. ne-a reconfirmat diagnosticul de autism virtual. Aşa a început aventura noastră în lumea terapiei ABA cu un program de 3 ore pe zi, în care L. făcea terapie cu terapeutul adus de psiholog. Orele de terapie ABA se desfășurau la un cabinet privat, din cadrul asociației deținute de psiholog. La început s-au observat câteva îmbunătăţiri, dar puţin substanţiale, erau fixate toate mecanic (de exemplu : număratul, zilele săptămânii), dar nu erau abordate cu adevărat nevoile esenţiale ale lui L., pronunţia anumitor sunete (C, F, J, L, M, S, Ş, Ţ) îşi aşteptau prezenţa însă fără  rezultate. Nu aveam acces la a observa ce se face cu L. în terapie, motivul fiind că L. se frustrează în prezenţa noastră şi metodele de lucru şi tehnicile din păcate nu pot fi explicate. De asemenea, ni s-a spus că, toate programele terapeutice implementate trebuie desfăşurate doar în timpul şedinţelor de terapie şi nu extinse şi acasă, deoarece devine solicitant pentru un copil şi apare frustrarea. Şedinţele de coordonare  se ţineau o dată pe lună sau la o lună şi jumătate, acelaşi tipar de abordare doar terapeut-copil cu excluderea noastră, a părinţilor. După două ore în care coordonatorul  observa activităţile făcute de terapeut cu L., ni se aducea la cunoştinţă că L. îşi însuşeşte programele terapeutice şi depinde doar de noi ca părinţi cum menţinem aceste cunoştinţe. Dar cum puteam noi să menţinem aceste cunoştinţe dacă nu vedeam modalitatea de predare a lor ? Orice nelămurire privind de ce L. face sau nu face ceva, se solda cu răspunsuri: „copilul nu este pregătit încă” sau „are momentele lui”.

În tot acest timp era un dute-vino continuu, ne împărţeam ziua între grădiniţă şi terapie, L. dormea puţin şi era obosit. După o perioadă de timp, ni s-a adus la cunoştinţă să reducem numărul orelor de terapie de la 3 ore la 2 ore, acestea fiind suficiente pentru L., însă noi părinţii eram nedumeriţi de această decizie în contextul în care L. nu putea să rostească un cuvânt şi să fie înţeles, stâlcea foarte tare cuvintele şi în continuare nu pronunţa sunetele enumerate mai sus. Din acel moment am întrerupt colaborarea.

Am reluat investigaţiile la alţi medici psihiatri care ne-au confirmat diagnosticul de TSA în 2019 şi nimic nu ne-a adus mai mare teroare în sufletul nostru decât gândul că TSA doreşte cu ardoare să-i devină prieten, observând că, tot mai mult îşi pune amprenta odată cu creşterea vârstei. Atunci a început o adevărată luptă spre mai bine, căutând soluţii mult mai benefice. Nu ne doream să avem o altă colaborare cu alte centre în demersul terapeutic, fiind  foarte  dezamăgiți de experiența anterioară și de perpetuarea timpului în defavoarea copilului, pe care o regretăm enorm, însă toate aceste trăiri ne-au dat imboldul  de a căuta altă modalitate de abordare a terapiei pentru minunăția noastră L.

Conduși de această premisă, după ce ne-am documentat  şi am  filtrat  toate informațiile cu privire la recuperarea copiilor cu autism, toate căutările duceau către ARCAR (https://autisminfantil.ro) Monica Mănăstireanu, unde am rămas impresionaţi  de relatările părinților ai căror copii erau incluși în programul terapeutic, dar și a celor care au finalizat cu succes terapia ABA. Aspectele notabile pe care nu le-am trecut cu vederea erau: programul terapeutic de 8 ore pe zi de terapie ABA , abordarea terapiei ABA la domiciliu, transparența în demersul terapeutic și numărul mic de copii incluși în programul terapeutic. Ne-am dorit cu ardoare ca și copilul nostru să fie ghidat în demersul său terapeutic de către psihologul Monica Mănăstireanu a cărei abordare  cuprinde toate aspectele necesare din viața de zi cu zi a unui copil cu TSA. Ca mamă am simțit că, Monica Mănăstireanu este șansa copilului nostru.

Fiecare familie este unică, fiecare poveste este diferită, însă șansa copilului nostru a fost apelul telefonic dat de soţul meu Monicăi Mănăstireanu și chiar dacă nu avea niciun loc disponibil ne-a alocat timp pentru o întâlnire după două săptămâni.

De la prima întâlnire am remarcat că Monica Mănăstireanu avea cunoștințe temeinice și vaste despre TSA, ne-a explicat tehnicile abordate  şi cu o pasiune profundă ne-a explicat obiectivele pe care le urmăreşte în evoluţia copiilor. Am rămas impresionați de explicaţiile oferite, ne-a explicat în detaliu cum se petrec orele de terapie, atâta transparență nu am mai întâlnit și am găsit răspuns la toate întrebările noastre.

De la bun început mi-a adus la cunoştinţă, că voi fi unul dintre terapeuții copilului meu. Astfel, ne-am dorit şi mai mult ca Monica Mănăstireanu să fie coordonatorul terapiei. Nu pot să nu împărtășesc ce emoții au pus stăpânire pe sufletul meu după ce am întâlnit-o pe Monica Mănăstireanu. Îmi aduc aminte cum lacrimile îmi brăzdau întreaga față și nu de temerea diagnosticului feciorului nostru  că TSA  ține cu tot dinadinsul să-i devină amic, însă de liniștea ce ne-a redat-o  acest om minunat Monica Mănăstireanu,  că  L. se poate recupera.

Am fost lămuriţi şi în privinţa grădiniţei, Monica sfătuindu-ne  să întrerupem mersul la grădiniţă până în momentul la care L. va fi apt să participe la desfăşurarea orelor de grădiniţă fără însoţitor.

Programul terapeutic include 8 ore pe zi  de terapie ABA, eu urmând să aplic terapia 4 ore şi alte 4 ore aplicate de un terapeut. Tot în această întâlnire, ne-a pus la dispoziție o listă cu referințe unde se regăseau toate numerele de telefon ale părinților ai căror copii au finalizat terapia ABA. Un alt aspect important, dar care nu ne-a înspăimântat a fost timpul de așteptare pentru ca L. să fie preluat de Monica Mănăstireanu, ne doream cu tot dinadinsul să-și lase amprenta în recuperarea copilului nostru.

În toată această perioadă am ținut legătura cu Monica Mănăstireanu care ne-a surprins cu un apel în care ne-a dat vestea mult așteptată că L., urmează să înceapă terapia într-o lună. Acele emoții și trăiri ne-au redat speranța unui nou început alături de ARCAR, asta a fost și ziua în care am întrerupt participarea lui L. la grădiniţă.

L. mergea la ceilalți copii, se dădea în tobogan alături de ei, se juca la nisip, dar nu reușea să vocalizeze mai mult în preajma lor şi avea nevoie de susținerea permanentă a educatorului pentru a participa la activităţi. Întreruperea grădiniței a fost cea mai bună alegere a noastră pentru L., ținând cont de sfatul Monicăi Mănăstireanu, întrucât timpul petrecut în colectivitate nu l-a ajutat pe L. să recupereze achizițiile restante.  Întârzierile în dezvoltarea copilului pot fi recuperate prin intermediul celor 8 ore pe zi de terapie ABA, aceasta fiind premisa susținută de Monica Mănăstireanu: ”copilul merge la grădiniță doar când este pregătit și fără însoțitor/shadow ”. Noi părinții susținem cu tărie această modalitate de abordare. Am învățat din prima greșeală suficient, din propria noastră experiență mărturisim că, colectivitatea este o mare pierdere de timp, dacă copilul cu TSA nu este pregătit pentru acest lucru.

Monica Mănăstireanu a facilitat contactul  nostru cu alte familii cu care colabora pentru a fi lămuriţi în privinţa desfăşurării terapiei ABA abordate de ea. Niciodată până acum nu ni s-a oferit o listă cu numere de telefon ai altor părinţi şi mai mult decât atât, posibilitatea de a vedea real, exact cum se desfăşoară terapia ABA.

Colaborarea noastră a început în luna iulie 2019, într-o zi cu mult soare când L. avea 4 ani. Monica Mănăstireanu a venit în şedinţa de supervizare şi  s-au scurs 12 ore de parcă nici nu ne doream ca ziua să se sfârșească, eram copleșiţi  de emoții şi vedeam cum copilul nostru este reinventat de dibăcia Monicăi Mănăstireanu. Ea a analizat minuțios orice problemă și a stabilit un program bine structurat și detaliat.

Observând ce decalaj mare există între vârsta cronologică și ceea ce putea L. să facă, Monica Mănăstireanu ne-a comunicat că va urma o perioadă dificilă  pentru L. din cauza faptului că la vârsta de 4 ani avea un vocabular limitat la câteva cuvinte (mama, tata, nana, apa),  nu putea să pronunţe multe sunete (C, F, J, L, M, S, Ş, Ţ, CE, CI) şi nu se înţelegea nimic din ce încerca să spună.

Monica ne-a arătat şi prezentat explicit strategii prin care să gestionăm comportamentele problemă ale lui L. Participând ambii părinți la ședința de supervizare, am rămas plăcut surprinși de tot ce s-a întâmplat în acea zi și de munca titanică depusă de Monica Mănăstireanu. L. a fost copleșit de Monica de la prima întâlnire, era atât de fericit și entuziasmat pentru că se juca, făcea activități cu ea și pe parcursul întregii zile a ascultat-o, succesul zilei culminându-se cu dorința lui L. de a pleca cu Monica.

Monica Mănăstireanu s-a axat pe traningul de toaletă care a fost o reușită fantastică, nu pot sa nu împărtășesc acest succes, de la împăturitul  hârtiei igienice până la a nu avea grija copilului meu la toaletă. Impecabil gestionat întregul comportament autonom legat de deprinderile de igienă personală !

L. nu adormea singur, nopţile erau albe, doar adormea puțin și eram întotdeauna strigaţi de L. Aducându-i la cunoștință această problemă, Monica ne-a explicat cum să procedăm şi după doar o săptămână copilul nostru își petrece noaptea în camera sa liniștit şi nici apă în miezul nopții nu mai cere; la fel, învățat de Monica se trezește, își savurează apa în liniște și își vede liniștit de somn. Am ajuns să ne bucurăm de un real succes, spunându-ne dimineața că este deja mare și a dormit singur.

O altă problemă era că atunci când ieşeam cu L. din casă nu ne asculta, eram nevoiți să alergăm încontinuu după el; la fel când ne aflam la o terasă nu ne asculta, se ducea le mesele celorlalţi oameni, eram nevoiţi să-l luăm „pe sus” în anumite situaţii, iar L. se opunea  ţipând şi plângând.

Evidențiez un episod care m-a surprins plăcut: ne-am întâlnit cu Monica Mănăstireanu la o terasă. Ea a venit însoțită de un copil (inclus în programul ei terapeutic) şi am remarcat cât de ascultător era acel copil. De exemplu, în legătură cu orice dorea, copilul îi cerea voie Monicăi, şi dacă Monica nu-i permitea, copilul o asculta. Mai mult decât atât, copilul știa să-și ocupe timpul, venise cu diverse jucării la el şi a stat cuminte la masă,  a colorat, s-a jucat şi în tot acest timp nu a folosit vreun gadget pentru a sta liniştit.

Prin tehnicile ei, Monica Mănăstireanu s-a axat pe aceste comportamente, L. devenind un băiat care ne ascultă atât în casă cât şi în afara ei. Atunci când Monica îi cere să respecte o regulă, L. devine conștiincios, făcându-ne și nouă observațiile de rigoare: „așa m-a învățat Monik” . L. are cea mai mare încredere în ea, de fiecare dată o așteaptă cu nerăbdare dorind să-i arate performanțele lui. De fiecare dată, L. este cel mai fericit să le revadă pe Monica și Ermina și atunci când le revede exclamă ,,vreau să mă învețe ceva Monica și să mă joc cu Ermina” ; este fascinat de ele.

O întâmplare în care am fost surprinși de puterea de convingere a Monicăi a fost  când L., la una dintre activități  a întâmpinat o dificultate, iar Monica a reuşit sa-l facă să aibă succes. L. foarte mândru de succesul său ne-a spus nouă părinților să plecăm de acasă, că el vrea să rămână cu Monica.

O problemă majoră a lui L. o reprezenta faptul că, din cauză că nu ştia să-şi sufle nasul, făcea otite foarte des  şi eram nevoiţi să mergem la ORL chiar şi  de trei ori  pe lună. Înainte de începerea terapiei ABA cu ARCAR eram programați pentru o intervenție chirurgicală de înlăturare a polipilor, însă datorită Monicăi, L. a reuşit să-și  sufle nasul și să-și țină gura închisă (pentru a respira pe nas) şi de atunci L.  nu a mai avut nevoie de operație și nici nu a mai răcit.

Un alt aspect important abordat de către Monica Mănăstireanu a fost trainingul de masă. Multe din alimente nu erau consumate de L., de exemplu, toate felurile de mâncare care conțineau carne. Era selectiv și în privința fructelor, mânca doar banană şi pepene rosu. Legumele nu le mânca nici în stare crudă și nici pregătite la cuptor, indiferent de cât de insistenţi eram. Cu regularitate dorea să mănânce produse de panificație (pâine, covrigi, pizza, paste etc.). Existau situații în care servirea mesei se transforma într-o plimbare prin casă, nu stătea la masă atunci când mânca. Chiar dacă în unele cazuri decideam să recurg la mai multă fermitate și să încerc să atac problema alimentară a lui L. situația nu se îmbunătățea. Monica a rezolvat acest aspect, ca L. să stea la masă atunci când mănâncă, de asemenea am rămas impresionați de hotărârea Monicăi Mănăstireanu care îl chema pe L. la masă și fară nicio ezitare copilul nostru venea și mai mult decât atât mânca din toate felurile gătite în casă. Apoi a fost învățat să utilizeze corect  tacâmurile la masă. Trainingul de masă a devenit un obiectiv în terapie chiar din prima zi de supervizare unde am rămas uimiți cu câtă delicatețe Monica Mănăstireanu l-a determinat pe L. să mănânce din alimentele refuzate anterior, continuând și noi aceleași strategii aplicate de ea. În prezent L. consumă o gamă variată de alimente şi feluri de mâncare (ex: ficăţei la cuptor, ou, ciorbe, carne, fasole, lasagna etc). Acum L. cere morcovi, mere din proprie dorință, iar caju și merişoare le caută singur.

Nu poți să nu remarci cu câtă pasiune şi drag Monica transpune în viaţa lui L. frumuseţea terapiei făcută împreună cu copilul meu. Timpul petrecut cu L. este unul surprinzător, când pot să-i înțeleg cu adevărat nevoile sale, când cu atâta tandrețe îmi pune diverse întrebări, când este înțeles de cei din jur atunci când vorbeşte, când cu atâta măiestrie dorește să-și ducă sarcinile până la capăt, îmi face observație de fiecare dată atunci când o fișă este repetată. Toate aceste abilități dobândite într-un timp relativ scurt, se datorează  Monicăi Mănăstireanu și implicit că sunt terapeutul copilului meu.

Lucrurile se întâmplă exact cum  spune Monica Mănăstireanu, știe cu precizie și anticipează orice pas al lui L., înţelege repede ce îl nemulțumește și ce  trebuie să adăptăm în terapie. Monica ne-a informat de la bun început în privinţa momentelor de dificultate pe care L. le va avea pe parcursul terapiei şi exact aşa s-a întâmplat.

Dat fiind faptul că la 4 ani limbajul  era extrem de precar, obiectivul principal în terapia ABA a devenit îmbunătățirea pronunției și clarității sunetelor, acest lucru  culminându-se la un moment dat cu proteste şi comentarii din partea lui L. şi cu refuzul de a desfăşura  activități. Revenind în supervizare, Monica Mănăstireanu a găsit soluții inedite  ca L. să-şi  recapete interesul pentru activități. Rezultatele sunt spectaculoase.  L. după fiecare pauză, ne roagă să facem activităţi, spunând : „eu vreau să continui activităţile, eu reușesc, eu pot”. Chiar şi după 8 seara, L ne cere să mai facem două activităţi, iar când terapeuta pleacă de la noi, L. nu o lasă să se îmbrace, insistând să mai rămână la el şi să mai facă activităţi.

A fost o muncă intensă în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului privind partea de limbaj, dar acum progresele lui L. sunt remarcabile:  L reuşeşte acum să pronunţe clar fiecare sunet, fiecare cuvânt, vorbeşte în propoziţii tare şi clar, iar spontan spune foarte multe lucruri, a început să vorbească cu sens, să comunice.

Toate sarcinile de lucru stabilite de Monica Mănăstireanu, L. le însușeşte impecabil, corelând armonios cu copilăria fericită şi evoluţia pe care întotdeauna ne-am dorit-o pentru L., de la statul la masă și contactul vizual îmbunătăţit foarte mult etc.

Un aport considerabil în evoluţia favorabilă a lui L. îl are și Ermina Popescu. Cu drag și pasiune, Ermina a transformat  pauzele din terapia lui L., încât pe toată durata zilei L. să fie ancorat în activităţi plăcute, dar în acelaşi timp activităţi care au contribuit la dezvoltarea comportamentului motor fin a lui L. Ermina Popescu este o persoană foarte explicită, atentă la detalii și un profesionist dedicat meseriei.

În prezent, L. a devenit independent în a-și organiza timpul cu diferite îndeletniciri, se joacă singur, ne face coliere de mărgele, face singur ghirlande, îşi ţese diferite covoraşe, desenează, scrie, decupează, colorează, pictează, modelează, coase diferite modele, inclusiv coase nasturi, face singur diverse activităţi care presupun independenţă.

Sunt foarte încântată că Monica Mănăstireanu desfăşoară terapia ABA la domiciliu, deoarece am următoarele avantaje: L. se simte în siguranță la el acasă, nu pierd timpul copilului pe drumuri,  nu-l obosesc ducându-l şi aducându-l de undeva şi foarte important suntem prezenţi în şedinţele de coordonare şi eu ca mamă sunt implicată de Monica Mănăstireanu în toate activităţile pe care copilul meu le face în terapie. Fiind mamă terapeut sunt cel mai bun susținător al copilului meu, sărbătoresc micile victorii și eșecuri alături de el în orice moment al zilei. Am cele mai mari satisfacții de relaționare cu L., chiar dacă facem doar un simplu puzzle împreună.

Prin simpla ei prezență Monica Mănastireanu  schimbă starea  lucrurilor  atât în demersul terapeutic al lui L. cât și în familia noastră. Monica este cea care pe lângă terapia de calitate și buna dispoziție a copilului se preocupă şi de bunăstarea întregii echipe Terapeut –Părinți. În această călătorie, faptul că ne este alături ne-a ajutat să fim niște părinți mai buni pentru L. Modalitatea de abordare a terapiei ABA este inedită, aplică tehnici şi strategii pentru soluționarea oricărei probleme apărute în evoluţia lui L., lăsându-și amprenta asupra tuturor ariilor sale de dezvoltare. Rămânem surprinși  de acuratețea cu care Monica Mănăstireanu gestionează toate problemele complexe și este de remarcat originalitatea terapiei sale.

L. este un băiat ambițios, dar și foarte încăpățânat…, doar Monica îi știe cheia succesului; sunt greu de împletit aceste stări ale lui, iar atunci când nu izbutește ceva se lasă cu supărare, refuzând să mai încerce acele lucruri, însă aici Monica îi trezește din nou interesul prin farmecul și intuiția doar de ea știute.

Strategiile gândite  şi puse în aplicare de Monica Mănăstireanu şi Ermina Popescu, dar şi de munca titanică depusă de mine mamă –terapeut ABA  sunt încununate cu succes, nu prin simple vorbe, dar și prin prezența lucrurilor și aceasta ne-o demonstrează feciorul nostru zi de zi. Evoluția lui L. este mult peste așteptările noastre, aplicabilitatea metodelor dau rezultate remarcabile, de la copilul care nu știa să emită sunete la explicații, ca: ,,mama tu trișezi la jocul de societate ”.

Cea mai mare mulțumire a mea este că Monica și Ermina au crezut în mine și mi-au dat acel imbold să fiu mamă-terapeut ABA şi sa pot să depăşesc toate obstacolele întâlnite în viaţa copilului meu. O mare  perioadă de timp am făcut terapie singură cu copilul meu, dar de curând la îndrumarea Monicăi ni s-a alăturat o nouă terapeută, Mădălina Ionică, o fire plină de entuziasm, energică, punând în  practică toate tehnicile Monicăi.

La toate supervizările Monicăi Mănăstireanu suntem prezenți ambii părinți deoarece este foarte important pentru  recuperarea lui L. ca strategiile Monicăi Mănăstireanu să fie puse în aplicare de către noi. În orice moment sau activitate în care este implicat L. atât eu mamă – terapeut ABA cât și soţul meu cunoaștem obiectivele urmărite în terapie și modul lor de aplicare. Recuperarea lui L. este fundamentată de reguli, Monica Mănăstireanu fiind foarte strictă ca ele sa fie aplicate consecvent și corect de noi părinţii.

Nimeni și nimic nu poate da o satisfacție mai mare părinților, decât faptul de a-și vedea copilul zâmbind. Monica Mănăstireanu și Ermina Popescu, nu ne ajung cuvintele ca să ne exprimăm recunoştința pentru faptul că L. în fiecare zi ne face viața mai uimitoare, mai luminoasă și mai interesantă!

O poveste frumoasă alături de echipa ARCAR perpetuă…

Cu admirație profundă,
Alin și Maria Dumitru, părinții lui L.
5 iunie 2020