Anii au trecut foarte repede, Constantin este acum elev în clasa a V-a la o şcoală renumită din Bucureşti. Scriu aceste rânduri pentru a încuraja părinţii care au copii cu TSA să lupte, se poate! Încă de la început vreau să subliniez un lucru foarte important, nu mi s-a cerut să scriu ceva anume sau numai de bine, ci doar să fiu sinceră şi să prezint faptele aşa cum s-au desfăşurat în cei patru ani de şcoală, cu bune şi cu rele.
Clasa pregătitoare a fost ceva relativ uşor, învăţătoarea era tânără fără prea multe pretenţii, iar eu nu am fost chemată la şcoală pentru comportament inadecvat. Începând cu clasa I, povestea se schimbă puţin. Noua învăţătoare avea mulţi ani de experienţă şi pretenţii pe masură. De la început Constantin a fost remarcat atât de părinţii celorlaţi copii cât şi de învăţătoare ca fiind un copil foarte deştept, cu carismă şi foarte plăcut la chip. Nimeni nu şi-a dat seama că a fost un copil cu probleme.
În clasa a I-a am fost chemată la şcoală, mi s-a comunicat că era extrem de agitat, răspundea neîntrebat, era obraznic cu învăţătoarea, nu o asculta, scotea nişte sunete ciudate, iar într-o zi a făcut o crizaă de nervi şi s-a tăvălit pe jos în clasă. Pentru diminuarea agitaţiei l-au ajutat uleiul de peşte şi Mentat. Învăţătoarea l-a trimis la psihologul şcolii, iar după câteva şedinţe răspunsul a fost că nu are nimic, nici măcar ADHD. După o perioadă de timp totul s-a rezolvat, iar eu mă bucuram foarte mult când părinţii copiilor sau bonele mă opreau şi îmi spuneau cum colegii lui îl descriau acasă pe Constantin : citeşte cel mai bine din clasă, face adunări, scăderi şi ştie foarte multe, este foarte deştept. Învăţătoarea nu a înţeles niciodată de ce un copil atât de inteligent care are şi cultură generală simte nevoia să atragă atenţia într-un mod negativ, în condiţiile în care el oricum atrage atenţia prin lucruri pozitive. În mare cu acest lucru ne-am luptat cel mai mult în clasa a I-a şi în clasa a II-a.
Sunt foarte încântată, acum Constantin îşi face singur temele, nu are nevoie de niciun ajutor, nu a rămas niciodată la orele de pregătire, nu a fost însoţit la scoală de nimeni în timpul orelor, la toate concursurile a obţinut note între 9 şi 10. Chiar şi acum după atâţia ani mă întreb cum au reuşit Monica Mănăstireanu şi Ermina Popescu (o să le fiu veşnic recunoscătoare ) aşa o minune, dintr-un copil care la aproape 4 ani nu folosea pronumele personal, era negativist, agitat si multe altele, să aducă copilul la un stadiu în care să câştige concursuri la Limba şi Literatura Română cu 10 şi să ia şi bursă de performanţă. Este incredibil! Constantin îşi dă seama de dezacordurile care le aude la televizor, de exemplu, într-o zi vorbea o domnişoară care se dorea elevată, iar după câteva minute Constantin a spus: “Mai treci fetiţo pe la şcoală!”.
Au fost în aceşti patru ani momente extrem de plăcute atât pentru mine cât şi pentru învăţătoare. În clasa a II-a a fost singurul care a obţinut 100 de puncte la un concurs de matematică. Nu vă imaginaţi bucuria mea şi a învăţătoarei reprezentată prin notele lui bune. La evaluarea naţională nu a avut nicio greşeala, vorbeşte şi scrie în limba engleză (a fost la Cambridge).
Cu mare drag am participat la toate serbările de sfârşit de an şcolar. E aşa o bucurie să vezi cum este strigat pentru a primi diplome la concursuri şcolare, diplomă pentru rezultate foarte bune la învăţătură. ATUNCI REALIZEZI CĂ A MERITAT SĂ FACI TOT POSIBILUL PENTRU COPILUL TAU! Sunt fericită pentru că am cu cine purta o discuţie, aproape pe orice temă, îmi face complimente când spune el că sunt îmbrăcată cu stil sau mă critică dacă este cazul.
Mergem împreună la cumpărături, aranjează pe bandă alimentele, ştie ce să aleagă pentru casă, ştie ce ne lipseşte şi ce e şi mai important cunoaşte valoarea banului şi dacă îşi doreşte un joc care este foarte scump renunţă singur. De multe ori se duce şi singur la cumpărături şi am încredere să îi dau cardul să facă plata.
Constantin merge singur la şcoală cu autobuzul, sunt patru staţii; la fel se şi întoarce, tot cu autobuzul. Este o mare bucurie pentru noi părinţii pentru că nu mai alergăm la şcoală să îl ducem şi să îl aducem înapoi. A meritat fiecare oră de terapie, este independent, se descurcă singur şi are doar 11 ani, abia împliniţi !
De aproape trei ani îşi face singur duş, nu se dezbracă în faţa mea şi îmi cere să-i respect dreptul la intimitate. La capitolul foarte bine mai pot trece şi faptul că face baschet, am fost surprinsă foarte plăcut să văd că îşi ascultă antrenorul şi respectă toate regulile, scrie poezii care sunt publicate în revista şcolii (este la o şcoală renumită) face rime, are simţul umorului foarte dezvoltat, îşi dă seama imediat dacă este ironizat (emisiunea lui preferată este Cronica Cârcotaşilor ), a învăţat să mintă, chiar a semnat un test în locul meu, într-un cuvânt îl duce mintea la multe şmecherii. Are un prieten foarte bun, prietenia lor durează de trei ani, părinţii copilului sunt de acord şi sunt încântaţi deoarece copilul lor are un prieten cum este Constantin.
La capitolul greşeli, cea mai mare a fost atunci când i-am cumpărat tabletă, mai exact de ziua lui, când a împlinit vârsta de 10 ani. L-am lăsat foarte mult să se joace, devenise dependent de jocuri, iar rezultatele la şcoală au început să scadă, de la F.B la B. Problema era ca devenea extrem de furios atunci când din diferite motive nu avea acces la tabletă. NU RECOMAND tableta , telefon …acestor copii care au avut probleme, se poate duce de râpă tot ce s-a construit cu foarte multă muncă. M-a chemat învăţătoarea la şcoală să-mi spună că este schimbat, că nu îşi face toate temele, că a început să mintă, că nu îşi notează toate exerciţiile pe care le are de făcut. Atunci i-am făcut lui Constantin un program privind accesul la tabletă, câte o oră sâmbăta şi duminica şi am luat din nou hotărârea de a merge la psiholog. Psihologul ne-a spus că şi pentru el este o provocare să lucreze cu un copil atât de inteligent care are doar o problemă emoţională pe care nu ştie să şi-o gestioneze şi anume furia. Această furie a venit la “pachet” cu jocurile de pe tabletă. Am înlocuit tableta cu alte activităţi: ieşiri în parc, jocuri creative, o să mergem la un curs de desen (este foarte talentat).
Menţionez că întodeauna m-am ţinut de cuvânt atunci când i-am promis ceva, are mare încredere în mine, încerc să fiu cea mai bună prietenă a lui. Nu uit să fiu şi fermă si să-l controlez atunci când este cazul. Recomand părinţilor să facă cât mai multă terapie, ajută enorm copilul să ajungă cât mai aproape de firesc, normal.
În faţa unui om care este înzestrat cu har (mie îmi place să spun că rămâne în cartea de istorie), nu pot decât să mă înclin şi să spun: respect Monica Mănăstireanu ! Consider că este aproape o minune să ai norocul de a fi acceptat în echipa Monicăi Mănăstireanu şi a Erminei Popescu; dacă ele nu reuşesc să scoată tot ce este mai bun la un copil, nici altcineva nu reuşeşte, atât de bune sunt! Rar am văzut o echipă… echipă în adevăratul sens al cuvântului cum este cea formată de Monica Mănăstireanu şi Ermina Popescu. Cele două se completează extrem de bine una pe cealaltă, împreună găsesc soluţii pentru orice problemă.
Sfat pentru părinţii care lucrează cu Monica Mănăstireanu: ascultaţi şi faceţi întocmai cum vă cere, este păcat să pierdeți timp preţios, rezultatele nu vor întârzia dacă veţi lucra în echipă ! Şi acum regret că nu am ascultat pe loc sfaturile Monicăi Mănăstireanu, tot timpul aveam ceva de comentat, însă anii mi-au demonstrat că a avut dreptate în fiecare sfat pe care mi l-a dat. Îi cer scuze ! Noi oricum păstrăm legătura, are un loc special în inima mea şi a familiei mele, o adorăm şi o iubim, ea ne-a transformat copilul într-o minune!
Cu mare drag răspund la orice întrebare părinţilor care sunt la început de drum, sau care simt nevoia să vorbească cu cineva care a trecut prin această experienţă. Pot fi contactată prin intermediul Monicăi Mănăstireanu.
Elena, mama lui Constantin
9 septembrie 2017