Copilul meu independent – Ana Stan, mama lui P. (partea II)

Drumul nostru alături de Monica Mănăstireanu a început cu aproape 3 ani în urmă, când am încredințat în mâinile ARCAR șansa recuperării și independenței copilului nostru, iar astăzi putem spune cu mâna pe inimă că am făcut cea mai bună alegere. Încrederea pe care am avut-o în Monica Mănăstireanu a fost răsplătită deplin, având acum un copil independent, curios, responsabil și dornic să învețe lucruri noi.

Din copilul care era interesat de foarte puține lucruri și care nu  era independent, P. este acum total schimbat: mă ajuta la multe treburi în casă, are un limbaj adecvat vârstei, ne împărtășește lucruri, poartă conversații, cere explicații în momentul în care nu înțelege, îi place să aibă copii în preajmă și să se joace cu ei.

Independența lui P, presupune că are preocupări specifice vârstei: citește, îi place să joace fotbal, să meargă pe bicicletă/trotinetă, ii plac drumețiile, înotul. Toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără munca și priceperea Monicăi Mănăstireanu, care și-a pus amprenta pe fiecare aspect din viața lui P., luând în considerare dezvoltarea cognitivă, motrică, verbală, socială și îmbunătățirea atenției.

Acum la 7 ani, P. a terminat primul an de școală unde a mers FĂRĂ SHADOW (FĂRĂ ÎNSOȚITOR), fiind independent  și unde s-a integrat și s-a descurcat bine, având un nivel solid de cunoștințe dobândit în terapie. Stă liniștit la ore, își rezolvă fișele de lucru, pune întrebări atunci când nu înțelege ceva, răspunde atunci când este întrebat, își oferă ajutorul colegilor.

În activitățile specifice terapiei ABA, Monica Mănăstireanu a pus  accentul pe partea conversațională, care i-a permis lui P. să poată interacționa cu colegii de clasă și l-a ajutat să se adapteze mai ușor. Deși la început era mai retras în relațiile cu aceștia, necunoscându-i, acum se joacă în pauze cu copiii, discută cu ei, îi ajută la fișe în timpul orelor atunci când el își termină sarcinile mai repede.

Când am început terapia cu Monica Mănăstireanu  P. mergea cu shadow (însoțitor) la grădiniță, însă l-am retras de la grădiniță și am mers pe mâna Monicăi Mănăstireanu care consideră că pe copil îl duci în colectivitate atunci când este independent, pregătit să meargă singur, neînsoțit.

P. nu a avut nimic de pierdut, ci doar de câștigat în urma acestei strategii. Pe parcursul terapiei ABA de 8 ore zilnic, a evoluat foarte mult și a dobândit acasă, în mediul special amenajat toate abilitățile necesare pentru a fi independent în colectivitate: îmbrăcat/ dezbrăcat, mersul independent la toaletă, servitul mesei și activități precum colorat, decupat, lipit, rezolvat fișe, răspuns la întrebări sociale, ba chiar mai mult, P. a învățat acasă să citească.

Ca mamă-terapeut ABA am avut un mare avantaj pe timpul pandemiei: am  putut să desfășor în continuare terapie ABA la domiciliu, am continuat acasă toate activitățile specifice terapiei, iar P. a  putut să învețe și  să deprindă abilități noi, să se dezvolte în continuare având ca scop independența lui, fără să întrerupem cursul firesc al terapiei din cauza restricțiilor.

Astfel P. a mers în toamna următoare la o grădiniță FĂRĂ SHADOW (FĂRĂ ÎNSOȚITOR), în grupa mare și nu a întâmpinat probleme de adaptare, de independență, comunicare sau rezolvare a sarcinilor în timpul petrecut acolo. Ba chiar educatoarea grupei îl punea deseori să le citească copiilor câte o scurtă poveste, dându-l ca exemplu, deoarece știa deja să citească.

De curând, am asistat emoționați la prima lui serbare de final de an școlar, unde copilul meu a fost minunat, și-a recitat rolul individual fără probleme, a cântat și a dansat împreună cu colegii de clasă și ne-am bucurat împreună de reușita avută. Dacă la începutul terapiei ABA, P. refuza să se joace și să se împrietenească cu copii în parc, acum este dornic de companie, își dorește să facă parte dintr-un grup și se plictisește de unul singur.

O altă experiență frumoasă a lui P. a fost prima lui excursie cu școala, o ocazie în care a învățat lucruri noi așa cum îi place, a interacționat cu colegii în alt mediu decât cel de la școală, și-a așteptat răbdător rândul în activitățile avute și s-a distrat împreună cu colegii de clasă.

Iar acum se pregătește de prima lui tabără, fiind entuziasmat și foarte emoționat, la fel ca și noi părinții. Ne bucurăm nespus pentru progresul avut care îi permite astăzi să fie independent și să participe la aceste activități, asemeni oricărui copil tipic.

Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ca P. să fie un copil ascultător, fără implicarea mea ca mamă-terapeut ABA  și fără îndrumarea Monicăi Mănăstireanu. În terapie P. a învățat să respecte regulile și să înțeleagă consecințele, să se concentreze și să fie atent în orice face, să accepte când greșește, să accepte când este refuzat, să persevereze până când finalizează ce are de făcut.

Rezultatele și progresele apărute în tot acest timp ne-au bucurat nespus și ne-au ușurat viața de zi cu zi. Acum putem face aproape tot ce dorim împreună : de la joacă, gătit, ordine în casă, plimbări, activități noi, mers în medii total necunoscute fără a ne îngrijora de reacția lui P. sau fără a-l ajuta suplimentar să se adapteze. Și bineînțeles putem face lucruri și independent,  fiecare își face treaba lui.

Desigur, nu au fost numai momente de ascensiune și progres, au existat și perioade de stagnare, în care agitația și neatenția lui P. au făcut să fie dificil ca el să acumuleze cunoștințe noi. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care P. a făcut un transplant de celule stem și a avut o perioadă de aproximativ 6 luni în care a fost agitat, nu s-a putut concentra în sarcini și a învățat foarte puține lucruri noi.

Dar în tot acest timp am avut parte de înțelegerea și sprijinul constant al Monicăi Mănăstireanu, care a adaptat activitățile și programele lui P. astfel încât să fie ocupat într-un mod plăcut și eficient cu ceea ce știa să facă.

Monica știe foarte bine când să pluseze cu cunoștinte noi, abilități noi și când să introducă un moment de respiro, în care P. să nu fie presat, să se bucure de abilitățile dobândite și să le exerseze până ce devin firești în viața lui, ajungând să fie independent.  Monica Mănăstireanu a personalizat terapia în funcție de copilul meu, luând în considerare orice aspect din viața lui P. în care acesta întâmpina dificultăți, reușind totodată să observe subtilități care i-au permis să ușureze procesul de învățare pentru P. și să obțină victoria pas cu pas, astfel încât orice obiectiv propus să aibă finalizarea dorită și să nu lase loc de mai bine.

Pentru evoluția în bine a lui P. și independența lui, Monica Mănăstireanu alocă mult din timpul ei, fără a ține cont de ceas. Astfel supervizările în care vine la noi sunt o combinație de activități și de joacă, în care atât P. cât și frații lui se simt bine în compania ei, află lucruri noi și se distrează. Nu rare au fost momentele în care Monica nu a terminat ședința de supervizare la ora stabilită prin contract, ci a rămas atât timp cât a fost necesar pentru soluționarea unei situații, deseori până seara tarziu. Pentru că binele copilului în terapie reprezintă mulțumirea ei cea mai mare.

Monica Mănăstireanu este o persoană atât fermă și consecventă în munca sa, cât și blândă și jucăușă, care îi cucerește pe copii cu felul ei de a fi, iar P. s-a atașat mult de ea, o așteaptă cu drag și este dornic să meargă la ea acasă pentru a fi și copilul ei.  🙂

În momentul în care Monica Mănăstireanu i-a spus că activitățile cu ea se vor termina curând, P. s-a întristat la gândul că nu va mai învăța lucruri noi (el dorind să știe cât mai multe)  și că nu o va mai vedea pe Monica atât de des.

Dorința și curiozitatea pentru nou au fost atât de frumos cultivate de Monica, încât aproape orice activitate, indiferent de gradul de dificultate, este văzută de P. ca o ocazie de a descoperi ceva nou.

În procesul terapeutic susținut de Monica Mănăstireanu s-a pus accent pe fiecare aspect din viața lui P., construind pas cu pas abilitățile pe care le are în prezent și care îl ajută să se descurce independent, asemeni copiilor de vârsta lui.

Pe plan cognitiv P. are un bagaj solid de cunoștințe, știind să citească, să scrie, să despartă în silabe, să opereze cu mulțimi, să facă calcule, să folosească corect pluralul cuvintelor și timpurile verbelor, cunoștințe care l-au ajutat la școală să rezolve sarcinile fără probleme, să obțină punctaj maxim la testele Comper și să învețe cu ușurință ceea ce se predă în clasă.

Pe partea socială Monica Mănăstireanu are de asemenea activități bine gândite și structurate, în care P. a învățat să converseze, să aștepte ca interlocutorul să termine ce are de zis și apoi să vorbească, să pună întrebări și să aștepte răspunsul, să aibă o poziție corporală corectă în timpul discuției, să privească persoana cu care discută.

Jocurile de rol și jocurile în general, fie că sunt de cărți, de societate sau fizice, îl ajută foarte mult pe P. să deprindă comportamente potrivite în diferite contexte, să-și aștepte rândul, să urmeze instrucțiuni și sunt de asemenea partea distractivă a terapiei. Astfel, în orice activitate gândită de Monica, jocul este nelipsit atunci când poate fi integrat în activitate. Jocurile de rol și jocurile complexe Monica le introduce atunci când copilul a crescut suficient pe plan cognitiv, are un limbaj adecvat, are abilități sociale, poate înțelege și respecta reguli și poate imita comportamente.

Toate aceste lucruri îi permit lui P. să interacționeze cu copii și adulți deopotrivă, să participe la jocuri și să respecte regulile, să ne povestească despre diverse situații trăite la școală sau în parc, lucruri care nu erau posibile înainte.

Acum P. ne poate spune ceea ce îi place și ce nu îi place, cum s-a simțit în anumite momente sau situații, poate să recunoască emoții la alte persoane, poate să înțeleagă că ceea ce simte și crede el nu este la fel pentru toată lumea, că fiecare persoană are modul ei de a vedea lucrurile. Acestea sunt aspecte importante pe partea emoțională, pe care Monica Mănăstireanu le abordează de asemenea în terapie, conștientă fiind de necesitatea lor în relaționarea copilului cu cei din jur, atât în prezent cât și pe viitor.

P. este acum foarte ancorat în timp și spațiu, dar și în ceea ce învață în terapie. Îmi amintesc cu drag, în momentul în care am făcut o drumeție la munte și am vizitat o peșteră cunoscută, cât de încântat a fost P. să recunoască elementele dintr-o peșteră, să ni le arate și să pună întrebări pertinente pe marginea subiectului. Practic a fost ca un mic ghid pentru noi, fiind foarte bucuros că știe atât de multe lucruri și că are ocazia să le împărtășească cu noi.

Altă dată P. m-a atenționat cu privire la un eveniment notat de mine în calendar și despre care credea că eu uitasem. Eu programasem să merg cu mașina la service într-o zi din săptămână și notasem acest lucru în calendar, dar am fost nevoită să reprogramez acțiunea într-o altă zi, și nu am făcut și modificarea în calendar.

Ei bine, în ziua cu pricina, P. și-a amintit singur de această planificare și m-a atenționat văzându-mă acasă, spunându-mi că era ziua de mers la service, de ce nu am plecat încă? Acest lucru m-a surprins plăcut în acel moment,  confirmându-mi încă o dată cât de ancorat este în timp și spațiu. La fel se întâmplă și în zilele în care avem planificat să gătim ceva, să mergem undeva, să facem ceva împreună – P. și le amintește și ne întreabă când începem să facem respectivul lucru. Încă o dovadă că ceea ce a cultivat Monica Mănăstireanu prin terapie ajută copilul să fie cât mai prezent în lumea în care trăiește.

Partea de independență, autonomie  este de asemenea un aspect vital, fără de care copiii cu TSA nu ar putea merge  FĂRĂ SHADOW (FĂRĂ ÎNSOȚITOR) în colectivitate, nu ar putea desfășura diverse activități în casă și în afara casei. Iar tehnicile folosite de Monica Mănăstireanu au întotdeauna succes.

P. este independent în multe privințe acum: se îmbracă și se dezbracă singur, împăturește haine, își pregătește singur hainele pentru școală sau pentru timpul liber, își încheie și descheie nasturii și capsele de la cămașă/blugi, își leagă șireturile, își pune singur ceasul la mână. Mă ajută de asemenea la treburile casei cum ar fi pregătitul sau strânsul mesei, ordine, aspirat, poate pregăti independent  sau cu foarte puțin ajutor diverse deserturi și feluri de mâncare: clătite, brioșe, salată de fructe, omletă, sandviciuri, pizza.

Este independent și în privința ieșitului la joacă, am încredere să-l las să meargă singur sau împreună cu frații la locul de joacă din cartier, știind că este atent la mersul pe trotuar, la traversat, inclusiv la ceas, întorcându-se aproape de fiecare dată la ora stabilită. Iar atunci când se întâmplă să întârzie, îmi explică mereu și motivul.

Accentul pus în terapie pe îmbunătățirea atenției  îl ajută pe P. să se concentreze în sarcini, să nu se lase distras de ce este în jur, să poată răspunde la întrebări atunci când este implicat într-o activitate, să mănânce și să se îmbrace corect, să aibă grijă de lucrurile lui când iese afară.

Dacă la începutul terapiei P. era absent atunci când adulții vorbeau în preajma lui, acum a devenit atent, chiar dacă este implicat într-o altă activitate, și intervine cu întrebări pertinente despre subiect, curios fiind să afle informații noi despre acel lucru.

Practic eu ca mamă-terapeut ABA, am fost ghidată pas cu pas ce și cum să-l învăț pe copilul meu, cum să-i creez și să-i dezvolt diferite abilități, cunoștințe,  și cum să le mențin și să le extind în viața de zi cu zi.  De aceea, este o mare bucurie pentru mine să văd evoluția lui P., să-l văd independent, să văd cum s-a deschis ca o floare, cum vorbește, cum povestește și explică lucruri, surprinzându-ne uneori cu deducțiile, conexiunile pe care le face.

Predarea și învățarea abilităților din terapie au fost susținute și de un volum mare de materiale, foarte bine gândit și organizat pe foldere și subfoldere cu denumiri specifice programelor și adaptate pe fiecare nivel de dezvoltare al lui P.  Îi mulțumesc pe această cale Erminei Popescu, care s-a ocupat de această parte și mi-a trimis constant pe parcursul terapiei multe materiale și informații utile, care m-au ajutat pe mine în procesul de predare, iar pe P. în cel de învățare.

Lucrul în terapie cu propriul copil nu a fost întotdeauna ușor, dat fiind faptul că mai am încă 2 copii care au și ei nevoile lor și uneori a trebuit să-i tratez pe ei cu prioritate, și astfel au fost momente în care nu am putut să fac activități specifice terapiei cu P. după programul stabilit sau în modul cel mai eficient.  Însă, în tot acest timp am fost susținută continuu de Monica, care întotdeauna a avut pentru mine cuvinte de încurajare și laudă, m-a înțeles, m-a sprijinit, mi-a explicat și m-a corectat eficient astfel încât să ajungem la rezultatul dorit.

Chiar și atunci când lucrurile nu mergeau conform planului, Monica nu a abandonat niciodată intervenția în direcția respectivă așa cum se întâmpla anterior la centru când P.  nu reușea să deprindă o abilitate și aceasta era lăsată deoparte, astfel încât să nu fie frustrat. Monica a continuat în direcția respectivă, observând mici detalii și găsind noi modalități și soluții pentru ca P. sa aibă succes din aproape în aproape, până la momentul reușitei finale.

Faptul că sunt mamă-terapeut ABA mi-a oferit un mare avantaj – fiind activ implicată în terapie, eu înțeleg foarte bine activitațile, rolul lor și obiectivele urmărite în procesul de recuperare, independență și știu în orice moment și în orice mediu să generalizez și să extind cunoștințele și abilitățile învățate de P.  în terapie.

Dacă anterior la centru evoluția lui P.  ne era prezentată sub forma unor indicatori tehnici și punctaj numeric pe care nu-l înțelegeam (am în minte LRFFC), acum știu în orice moment care sunt dificultățile și punctele forte ale copilului meu și în ce direcție trebuie să merg pentru a-l ajuta să progreseze. În plus, am parte de sprijinul necondiționat al Monicăi Mănăstireanu, care atunci când nu înteleg ceva, îmi explică cu răbdare de câte ori este nevoie, îmi arată cum să lucrez și cel mai important, lucrează ea cu P. în fața mea pentru ca eu să înțeleg pe deplin și să preiau mai ușor sarcina respectivă. De aceea îmi este mult mai ușor ca mamă-terapeut ABA să lucrez cu copilul acasă, știind până la cel mai mic detaliu ce am de făcut,  decât să continui activitățile din centru, neștiind exact ce să fac și cum să reacționez atunci când lucrurile nu merg conform planului.

Foarte important pentru progresul, independența și dezvoltarea armonioasă de până acum a fost ca P. să fie ascultător, să înțeleagă limitele, ce are și ce nu are voie, să respecte regulile și să accepte consecințele care derivă din nerespectarea lor.  Până la urmă în viață noi toți ne confruntăm cu reguli și consecințe datorate respectării sau nerespectării lor: la serviciu, în trafic, în locuri publice, acasă. Nicio comunitate nu poate trăi în armonie și într-un mod civilizat fără legi și fără reguli. De aceea în terapia  susținută de Monica Mănăstireanu este esențial să existe reguli, limite și copilul să învețe să respecte aceste lucruri, care sunt în beneficiul lui și îl ajută să învețe, să progreseze și să devină independent.

Degeaba un copil este ascultător, îi ascultă pe terapeuti într-un centru dacă acasă nu-și ascultă părintele și acesta nu reușește să facă aceleași lucruri ca terapeuții în centru, darămite cum să extindă părintele ceea ce a învățat copilul la centru și în mediul de acasă sau în alte medii? Și tocmai acest lucru, de a fi ascultător atât acasă, cât și în orice alt mediu, de a înțelege și a respecta limitele, l-a ajutat pe P. să se dezvolte, eu să pot extinde și să generalizez cât mai bine noțiunile învățate în terapie în orice alt context.

Sunt foarte recunoscătoare pentru evoluția lui P. din prezent, pentru relația pe care am construit-o cu P., pentru cât de înțelegător, receptiv și independent este. Însă pentru  a reuși asta, a fost nevoie să fiu consecventă în relația cu copilul meu, să fiu fermă atunci când a fost cazul, să aplic întocmai sfaturile și indicațiile Monicăi Mănăstireanu  și să am deplină încredere în ea.

Dacă la început, din discuțiile telefonice dinainte de a face echipă, o percepeam pe Monica Mănăstireanu ca o persoană dură, care folosește în lucrul cu copiii doar strictețe și consecințe, iar copiii nu-mi închipuiam că ar fi putut deveni prieteni cu ea, de-a lungul colaborării noastre mi-am schimbat percepția total: Monica este o persoană foarte dedicată meseriei ei, pune mult suflet în ceea ce face, îmbină perfect fermitatea cu blândețea, este un bun mentor și un prieten al copiilor prin firea ei jucăușă și inventivă. În plus, are un talent extraordinar în a găsi soluții la orice problemă. Cu Monica alături am avut un parcurs frumos și lin, dar și cu suișuri și coborâșuri, însă cu susținere permanentă din partea ei.

Am convingerea că un copil cu TSA poate duce o viață independentă dacă iși atinge potențialul maxim de recuperare și dezvoltare, iar acest lucru este posibil prin terapia gândită de Monica Mănăstireanu, lucru dovedit în cazul nostru.

Îți mulțumim Monica pentru momentele frumoase si emoționante pe care le trăim astăzi alături de P., pentru răbdarea și susținerea permanentă în a deveni un terapeut cât mai bun pentru copilul meu, pentru că suntem pe finalul unui drum lung, pe care l-am parcurs în siguranță alături de tine!

Puteți citi și prima parte a articolului accesând următorul link: Mama – cel mai BUN TERAPEUT ABA 

 

29 iunie 2022

Ana și Marius Stan