Au trecut 8 ani de când am terminat terapia ABA. În prezent, locuim în Danemarca, M. fiind nevoit ca pe lângă materiile şcolare să înveţe atât limba engleză cât şi cea daneză pe care le vorbeşte fluent, ceea ce pentru noi părinţii pare ceva aproape imposibil fiind o limbă puţin mai grea decât chineza. Acum, se pregăteşte pentru liceu, iar domeniul de care este atras este IT, fiind pasionat de calculatoare şi jocurile playstation (spre disperarea noastră).
M. este un copil independent care se bucură de adolescenţă, având aceleaşi preocupări şi idealuri ca orice alt adolescent de vârsta lui. În timpul liber, M. este implicat în activităţi diverse, face fotbal, înot, merge în tabere şi în excursii.Toate aceste activităţi l-au ajutat să-şi facă mulţi prieteni şi a învăţat să aibă încredere în el.
Dacă încrederea în oameni şi bunătatea pot fi numite probleme, atunci, putem spune că la acest capitol mai avem de lucru. Uneori are tendinţa să aibă încredere prea uşor în oamenii cu care interacţionează şi din păcate să fie dezamăgit, frustrat şi să nu înţeleagă de ce copiii sunt uneori răutăcioşi. Dar din fiecare experienţă M. îşi trage singur concluziile şi încearcă să se înconjoare de oameni cu care rezonează.
M. se înţelege foarte bine cu sora lui mai mică în vârstă de 9 ani, excluzând momentele când casa se transformă într-un serial Tom şi Jerry şi în care noi devenim antrenori (“M., te rog, lasă de la tine, ea este mai mică!”/ A., nu vă mai certaţi ,înţelegeţi-vă ca fraţii!” ), dar care pe noi ne bucură în egală măsură cu momentele în care stau amândoi şi se uită împreună la un film, joacă cărţi, ies împreună cu căţelul afară şi îşi împărtăşesc întâmplări şi experienţe.
Merg împreună la şcoală, M. fiind un adevărat suport pentru noi părinţii din momentul în care sora lui a început şcoala, el ajutând-o în toate activităţile zilnice.
Chiar dacă uneori ne spune că suntem sâcâitori (clasicii părinţi de adolescenţi ) şi sunt momente când îl sunăm şi se face că nu “aude” telefonul, într-una dintre discuţiille noastre despre oameni şi prieteni în încercarea de a-i explica faptul că nu există oameni şi prieteni perfecţi, M. ne-a spus ,,Ba da, voi sunteţi pentru mine prietenii perfecţi! Mă înţelegeţi, îmi oferiţi sfaturile cele mai bune şi mă susţineţi chiar şi atunci când se întâmplă să greşesc!”.
Pentru noi, perioada în care M. a făcut terapia ABA, a fost o perioadă foarte grea, cu multe ore de muncă, cu efort şi multă implicare din partea terapeuţilor, cu eforturi financiare uneori aproape imposibile, dar toate acestea au meritat din plin, pentru rezultatele obţinute. Astăzi, terapeuţii, acei oameni minunaţi care au pornit cu noi de la zero în urmă cu 12 ani s-au transformat în prieteni pe care îi vizităm şi cu care ne face plăcere să ne revedem de câte ori avem ocazia. Când ne-am întâlnit cu Monica ultima dată ( august 2018), M. a îmbrăţişat-o şi i-a spus: “ÎŢI MULŢUMESC CĂ M-AI FĂCUT BINE!”
Noi am făcut tot ceea ce a ţinut de noi ca părinţi, dar fără suportul echipei care a fost ca o a doua familie (petrecând cu aceştia peste 8-9 ore zilnic) M. nu ar fi putut să se descurce într-o lume diferită faţă de aceea în care era.
Mulţumim Monicăi Mănăstireanu şi echipei de terapeuţi: Ermina, Camelia, Diana, Simona.
Adriana şi Claudiu Stoenescu, părinţii lui M.
3 februarie 2019