Raluca si Sorin, Parintii lui Alexis - inceputul terapiei

La varsta de un an si jumatate am inceput sa ne punem primele semne de intrebare in ceea ce priveste comportamentul copilului nostru. Desi era un copil vesel, radea doar la anumiti stimuli din jurul lui (pisica, pestii din acvariu, umbrele pomilor din fata geamului). Totusi, nu relationa cu cei din jur sau relationarea era selectiva, rara si din motive numai de el stiute. Nu se uita la noi cand il strigam (evita orice contact vizual, reusind sa-i atragem atentia uneori doar cu sunetul unei jucarii indragite de el), nu ne imita in niciun joc pe care incercam sa il facem cu el si singurul cuvant pe care reusea sa il pronunte era “e-bebe”. De cele mai multe ori parea absent, cufundat intr-un joc al lui.  Jocurile care ii faceau placere erau stereotipe si nu aveau niciun sens pentru un baietel de varsta lui (deschidea/inchidea usi, sertare, invartea si analiza pe toate fetele pet-uri, urca/cobora scari/rampe). Ar fi putut petrece ore in sir repetand acelasi lucru, iar in momentele in care il intrerupeam pentru a incerca sa ii indreptam atentia spre un alt joc adecvat varstei lui tipa, se arunca pe jos, arunca cu obiectele din jurul lui. Atunci cand dorea un anumit obiect, nu arata cu degetul, incepea sa tipe, iar noi incercam sa ghicim ce isi doreste in acel moment. In cel mai bun caz, se folosea de mana noastra pentru a obtine obiectul dorit. Masa era un moment frumos si totodata delicat. In ciuda faptului ca era un copil mancacios, neavand preferinte in alimentatie, in momentul in care se termina mancarea din farfurie, tipa si se dadea cu capul de spatarul scaunului.

In parc nu interactiona niciodata cu copii si nici nu era interesat de activitatile lor, fiind interesat doar sa gasesasca un loc in panta, denivelare pe care o urca si cobora, oricat era de mica, de nenumarate ori. Copiii il speriau si ii ocolea.

Simteam ca este ceva in neregula cu el, si intr-un final am fost la doctor, acceptand suspiciunea de tulburare de spectru autist abia dupa a treia diagnosticare. Nu putem descrie in cuvinte disperarea si durerea simtita. Ni s-a recomandat sa cautam un program de terapie comportamentala.

Cand  Alexis avea 1 an si 11 luni am cunoscut-o pe Monica Manastireanu (baietelul unei prietene a facut terapie cu Monica si echipa ei).  Am ales varianta de terapie la domiciliu, care s-a dovedit cea mai buna solutie pentru copilul nostru. In mediul cunoscut al caminului, nu numai ca a acceptat terapeutii si terapia dar ii si facea placere activitatea depusa. Se supara atunci cand se termina o activitate si ii placea sa fie implicat tot timpul in activitati.

In prima luna, sub coordonarea Monicai Manastireanu, am inceput programul de terapie 4 ore/zi. O mare influenta in progresele de inceput a avut-o echipa de terapeuti Andreea Catana si Flavia Teculeasa, care prin caldura, profesionalismul si atitudinea pozitiva cu care s-au apropiat de  Alexis au facut ca acceptarea terapiei sa fie mai usoara. Progresele au fost extraordinare si s-au vazut din prima luna. Alexis a inceput sa pronunte primele vocale, sa raspunda/sa se intoarca cand era strigat, sa fie mai atent, iar contactul vizual s-a imbunatatit considerabil.

In ultimul an,  Alexis a lucrat 8-9 ore/zi cu terapeutul Bogdan Serban sub atenta coordonare a Monicai Manastireanu. In decursul anului a dobandit abilitati si deprinderi noi: denumeste animalele, cunoaste culorile si formele, numara, recita scurte poezii si canta, avand preferinte pentru anumite cantece, picteaza, deseneaza, danseaza, cere cand isi doreste ceva, intreaba atunci cand nu gaseste ceva.

Acum mananca singur, foloseste corect tacamurile si nu se mai enerveaza cand se termina mancarea.

Trecerea de la pampers la folosirea toaletei s-a facut intr-un timp foarte scurt si oriunde ne aflam cu  Alexis, cere la toaleta atunci cand are nevoie.

Vorbeste si raspunde cand este apelat sau intrebat, face costructii verbale si asocieri spontane, iesind din tiparul celor invatate (de ex: trecand pe langa o casa mai deosebita a exclamat cu spontaneitate si entuziasm „aici se construieste un castel !” )

In acest an, terapeutul Bogdan Serban a lucrat cu  Alexis cu multa rabdare, blandete si profesionalism, sub coordonarea Monicai, aducandu-l pe  Alexis de la un baietel absent, cu stereotipii care nu vorbea, la unul vorbaret, prezent si care colaboreaza cu cei din jurul lui.

Impresionanta a fost si modalitatea de organizare a echipei, precum si abordarea inca din primele intalniri. Incepand cu primele zile de terapie, Monica Manastireanu a pus la punct un plan detaliat de terapie, plan care a fost permanent actualizat si dezvoltat, in functie de evaluarile bilunare. In cadrul acestui “planner” Bogdan a consemnat cu meticulozitate data la care fiecare bariera a fost depasita, fiecare comportament problema a devenit normal. Ne-au impresionat cu ingeniozitatea materialelor folosite si modalitatea de utilizarea a acestora (ex:  Alexis a invatat alaturi de Bogdan sa distinga mirosuri, gusturi, texturi, sa faca distinctia intre ceva ce ii place si ceva ce nu ii place).

Au fost si momente delicate pe parcursul terapiei, dar Monica Manastireanu si echipa ei au reusit intotdeauna sa gaseasca solutii si sa le depaseasca.

Era dificil sa mergem cu el in supermarketuri, in Mall, in zona restaurantelor sau sa trecem pe langa persoane care mancau. De asemenea, la un moment dat a fost imposibil sa-l mai spalam pe cap,  Alexis refuzand categoric si agresiv acest lucru. Intr-o zi, in cadrul unei supervizari, Monica a preluat si a gestionat aceasta problema. Seara cand am venit de la serviciu,  Alexis o tragea pe Monica de mana sa mearga sa mai faca inca o baie.

Tot un moment dificil era si acela al terminarii mancarii din farfurie sau taiatul unghiilor. Monica a fost in permanenta legatura cu Bogdan, preluand acele activitati care au creat probleme (a fost inclusiv cu noi in Mall pentru a observa aceste comportamente problema si a le gestiona), indrumandu-ne si instruindu-ne ulterior in comportamentul nostru fata de Alexis si in abordarea situatiei. Si aceasta in mod repetat, pana cand reactia lui  Alexis a fost incet, incet corectata sau imbunatatita.

Dupa un an de terapie, pot spune ca este alt copil. La fel de sensibil, fascinat de detalii, este insa ancorat in prezent. Vorbeste, rade, se arunca in bratele celor pe care ii iubeste, cunoaste foarte multe lucruri, ii place sa invete. Merge la cursuri de dans si de inot, supravegheat de terapeutul Bogdan Serban. Intre  Alexis si Monica exista o relatie foarte frumoasa. O asteapta cu nerabdare la fiecare supervizare, o primeste cu multa bucurie, este fermecat de ea si dornic sa-si petreaca cat mai mult timp cu ea. La randul nostru, suntem impresionati de hotararea, pasiunea, profesionalismul cu care Monica Manastireanu se implica in recuperarea lui  Alexis.

Noi nu am terminat terapia inca, dar Monica si Bogdan ne-au redat speranta si increderea de a merge mai departe si a-l pregati in continuare pentru integrarea in colectivitatea gradinitei.  Viitorul care ni se arata acum este cu totul altul decat il vedeam acum un an.

La ultima evaluarea psihiatrica, medicul a fost impresionat de progresele facute de  Alexis in timpul scurs de la ultima vizita si ne-a spus ca vede foarte rar evolutii atat de bune in cazul copiilor cu tulburare de spectru autist.

Nu suntem in masura sa evaluam terapia si activitatea terapeutilor, dar un lucru este evident si nu poate fi lasat nementionat, terapia a avut rezultate, iar echipa de terapeuti a Monicai Manastireanu si sub conducerea acesteia, a depus o munca incredibila pentru recuperarea lui  Alexis, cu devotament si implicare, cu blandete si multa dragoste pentru acest suflet minunat.

Din propria experienta, putem spune ca a contat extraordinar faptul ca am inceput terapia foarte devreme, de indata ce a fost confirmat diagnosticul de  tulburare de spectru autist. Increderea in terapie, in opiniile si sfaturile psihologului supervizor Monica Manastireanu si terapeutului Bogdan Serban, colaborarea cu aceastia au asigurat mediul propice, spatiul fertil necesar pentru progresele si evolutia lui  Alexis.

Multumiri, recunostiinta, binecuvantare este putin spus fata de ceea ce simtim cand ne vedem copilul acum si realizam progresele facute.

Pot fi contactata prin intermediul Monicai pentru mai multe detalii privind terapia si evolutia copilului meu.

Raluca si Sorin, parintii lui  Alexis.

15 mai 2014