Maria si Ovidiu Stativa

Povestea noastra a inceput cand baiatul nostru, P., in jurul varstei de trei ani, a manifestat  modificari ale comportamentului pe care nu le-am observat pana atunci, in ciuda faptului ca pana la aceasta varsta, copilul a avut o dezvoltare aparent normala, confirmata de medicii pediatri care l-au vazut de-a lungul timpului la controalele de rutina. Cu toate ca nu avea un vocabular dezvoltat conform varstei biologice, putea sa numeasca cateva obiecte din casa, stia unde sunt unele lucruri in casa, avea contact vizual  normal, radea, se bucura cand vedea membrii familiei. rea ca intelege destul de bine multe lucruri care se petreceau in jurul lui.

Dupa ce a implinit 3 ani, la foarte scurt timp, P. a avut un recul, un regres in dezvoltarea lui, aproape ,,violent” as putea spune. Brusc a pierdut  aproape toate achizitiile pe care reusise sa si le insuseasca pana atunci: nu mai pronunta niciun cuvant, nu-si mai exprima niciun fel de dorinta/cerinta,  contactul vizual se pierduse, nu se mai juca cu jucariile (le arunca, le trantea), nu mai interactiona / relationa deloc cu oamenii, inclusiv  cu membrii familiei, incepuse sa aiba miscari ciudate cu mainile si corpul.

De asemenea devenise foarte agitat (alerga dintr-o parte in alta, nu venea cand il chemam, nu ne mai intelegeam deloc cu el), era absent, nu ,,mai vedea” nimic din ce e in jurul sau si incepuse sa aiba multe comportamente opozitioniste ( tipa, arunca caciula, pantofii, nu suporta sa i se puna restrictii ( de ex. sa lase din mana un obiect, sa nu puna mana pe ceva), nu mai accepta sa manance alimente noi, si multe altele.

Toate aceste lucruri ne-au ingrijorat si am decis sa apelam la un consult psihiatric. Desi in sufletul nostru, incoltise  banuiala asupra diagnosticului (TSA si sindrom hiperkinetic), cand acesta a fost confirmat de catre psihiatru a cazut ca un trasnet, am simtit ca ne fuge pamantul de sub picioare.

Acest moment al certitudinii  diagnosticului, ne-a bulversat, ne-a durut, ne-a  naucit de-a dreptul. Dupa cateva zile , ne-am dat seama ca aceste sentimente nu ajuta  copilul, dimpotriva ii ,, fura” din zilele destinate terapiei, pentru  ca in lupta cu autismul fiecare zi de terapie conteaza. Medicul psihiatru ne-a spus ce putem face ca sa ne ajutam copilul si anume terapia ABA, singura dovedita stiintific ca ajuta la recuperarea copilului cu TSA.

copii recuperati autism

Pentru a nu pierde timpul , l-am inscris la o asociatie unde se facea terapie ABA. Colaborarea noastra cu asociatia a fost scurta, pentru ca nu am fost multumiti de: numarul mic al orelor de terapie unul la unul (copil- terapeut), de faptul ca  se punea accent pe intalniri de socializare cu alti copii (nu inteleg ce sa socializeze un copil non verbal si care nu intelege  nimic din ce e in jurul lui) si de faptul ca accesul parintilor  in camera de terapie era  foarte limitat.

Avand in vedere aceste motive, am decis sa cautam ceva potrivit pentru copil, o alta solutie care sa aiba rezultate in recuperarea lui. In acest fel am intrat in contact cu psihologul Monica Manastireanu, pe care nu o cunosteam  si pe care am ,,descoperit-o’’ prin intermediul internetului. Motivele care ne-au determinat sa ne dorim sa colaboram cu ea au fost: rezultatele ei deosebite cu privire la recuperarea copiilor si faptul ca terapia se face acasa ( in mediul lui copilul se recupereaza cel mai bine, in plus, parintii sunt la curent zi de zi cu etapele si evolutia terapiei).

Am sunat-o pe Monica Manastireanu, am stabilit o intalnire, in care ne-a comunicat conditiile colaborarii,  ne-a dat informatii si lamuriri  despre terapie, numele terapeutului, cum trebuie aranjata camera in care are loc terapia etc. Prima intalnire cu Monica Manastireanu a fost in luna august 2016, iar terapia a inceput in septembrie, acelasi an. Pana la inceperea terapiei cu P.,  am tot sunat-o pe  Monica pentru a ne reconfirma ca accepta sa  colaboreze cu noi. Reasigurarea ca ne va prelua , ne-a adus multa liniste sufleteasca si incredere ca suntem pe drumul cel bun.

Monica Manastireanu  ne-a dat o  lista cu numele si numerele de telefon ale parintilor ai caror copii au terminat terapia pentru a putea lua referinte de la ei. Bineinteles ca am fost nerabdatori sa aflam de la parinti informatii despre terapie si despre evolutia copiilor care au terminat-o si  am sunat o parte din ei. Toti parintii cu care am discutat telefonic, au fost multumiti de rezultatele pe care le-a avut  Monica Manastireanu si echipa ei cu copiii lor. Toate aceste discutii cu parintii ne-au intarit inca o data convingerea ca nu am gresit cand am apelat la ea si ne-au dat certitudinea ca suntem pe maini bune. Mai mult, am fost invitata de catre  Monica  Manastireanu la unul dintre copiii unde superviza ea, copil care era spre finalul terapiei. Vazand  cat de bine este copilul, m-am convins inca o data de norocul pe care l-am avut ca am reusit sa colaboram cu ea.

Inca de la primele  intalniri Monica  Manastireanu ne-a incurajat, ne-a linistit  spunandu-ne ca P. este un copil cu potential, recuperabil, ceea ce  ne-a adus putina liniste si speranta dupa tot cosmarul pe care l-am trait dupa aflarea diagnosticului.

Terapia a inceput la sfarsitul lui septembrie 2016, (asa cum am precizat  mai sus) la inceput 4 ore pe zi, cu terapeutul Bogdan Serban sub supervizarea Monicai Manastireanu. Lui Bogdan Serban nu am ce sa-i reprosez nici profesional si nici uman. Bogdan are o experienta de peste  zece ani in terapia ABA, desavarsit profesional, care stie sa nu lase “garda jos” si sa fie consecvent in atitudinea fata de copil ( lucru foarte important pentru a nu pierde controlul si a se diminua astfel progresele), este atent la nevoia copilului, un om cu mult bun simt. Cu Bogdan, P. a inceput sa faca primele progrese evidente. De asemenea un lucru de apreciat este ca nu intarzie niciodata la program, nu trage de timp, fructificand fiecare moment al terapiei.

Terapia a inceput cu desensibilizarea alimentara a copilului , acesta avea un repertoriu alimentar mult restrans fata de varsta lui, mancand mai mult lapte din biberon. Monica a spart ca prin magie  aceasta reticenta a lui P. la alimente noi,  aceasta gestionand inca de la prima supervizare  peste 20 de tipuri de alimente pe care P. le-a mancat.

Comportamentul alimentar astfel gestionat de catre Monica, a fost  continuat de catre Bogdan Serban pentru o vreme. Timp de cateva luni, la fiecare intalnire cu Monica, la care participam si eu, aceasta ii introducea lui P. alimente noi   pe care Bogdan continua sa i le dea o perioada. Ulterior am fost invatata pas cu pas cum sa procedez pentru ca  P. sa accepte sa manance si de la mine felurile de mancare lucrate de catre Monica si Bogdan. Rezultatul: desi P. nu este un copil mancacios de felul lui, meniul este diversificat, mananca ciorbe , supe, felul doi, desert,  a invatat foarte repede sa bea din cana. Este incredibil sa vezi, cum Monica si Bogdan au reusit  sa-l faca pe P. sa manance o varietate mare de alimente fara sa se mai opuna, fara sa mai tipe si sa  planga. In acest moment obiectivul principal este sa invete sa manance singur, folosind adecvat tacamurile (Monica l-a invatat cum sa tina corect tacamurile ,ulterior am fost implicata si eu dandu-mi sfaturi ce sa urmaresc  in legatura cu postura lui la masa). Fiecare sedinta de supervizare se incheie cu masa lui P., moment in care supervizorul Monica Manastireanu analizeaza  progresele facute si stabileste noi strategii  in legatura cu abilitatea de a manca singur si adecvat.

Relatia lui P. cu Monica Manastireanu, este una speciala, calda, se bucura de fiecare data cand ea  vine in supervizare. De exemplu, lui P. ii place sa stea cu bunicul in dormitor, sa asculte muzica pe tableta, insa in zilele cand Monica vine in supervizare, vrea sa stea numai cu ea in camera, merge peste tot in casa dupa ea. Lui P. ii place mult sa iasa afara sa se plimbe, insa cand este Monica la noi refuza sa iasa , iar cand aceasta pleaca, plange dupa ea.

Pana in luna iunie, P. a lucrat 4 ore pe zi cu Bogdan Serban, in acest timp facand progrese remarcabile: s-au mai diminuat comportamentele opozitioniste, vine cand este chemat,  arata cu degetul, a invatat sa salute,  foloseste toaleta independent, aduce diverse obiecte la cerere, intelege si respecta interdictiile (de ex. nu are voie sa  puna mana pe diverse obiecte/sa  se duca in diverse locuri, etc.),   numeste toti membrii familiei, a invatat sa denumeasca obiectele din casa, denumeste diferite actiuni, denumeste  numele locurilor din casa si din afara ei ( farmacie, piata, loc de joaca etc.), stie culorile, formele, a invatat sa raspunda la cateva intrebari sociale, sa faca discriminare intre intrebari, a invatat sa coasa, sa lipeasca, sa  coloreze, sa decupeze, sa insire margele,  sa  numere pana la 10 si sa faca mici operatii matematice .

Bogdan Serban l-a invatat sa se joace cu mingea si sa faca diferite exercitii de gimnastica, iar in pauzele dintre activitati se joaca cu P. jocuri in tandem cu zaruri. Desi a avut o dificultate in intelegerea si insusirea pronumelui personal si in diferentierea eu / tu, acum acest moment a fost depasit. Bogdan a reusit sa-i invinga si unele frici inexplicabile, de exemplu ii era frica de masina de tuns, de masina de rasnit cafea, de uscatorul de par. El a gestionat cu P. fiecare frica in parte, apoi mi-a explicat si mie  pas cu pas cum sa procedez. De asemenea Bogdan a lucrat cu el si in mediul exterior casei (loc de joaca si magazine), deoarece intampinam dificultati cand il chemam, in sensul ca ori refuza sa vina si ma ignora complet, ori avea comportamente neadecvate (de exemplu arunca caciula, se descalta si arunca incaltamintea). Ulterior am fost invatata de catre Bogdan cum sa procedez si eu pentru a depasi sau preintampina acest gen de dificultati.

Comportamentul lui P. s-a imbunatatit si din punct de vedere  afectiv,  acum este un baietel mai afectuos, este mai prezent si mai atent cu ce se intampla in jurul lui, fata de cum era cand a inceput terapia. Incepand cu luna iunie a.c., P. a inceput terapia cu cel de-al doilea terapeut, Roxana Serban (Monica este adepta terapiei de 8 ore pe zi).Tin sa precizez faptul ca am avut dificultati in gasirea celui de-al doilea terapeut. Din multitudinea de psihologi care au venit in urma anunturilor noastre Monica nu a selectat pe nimeni, ea are cerinte foarte stricte in privinta selectarii  terapeutilor cu care lucreaza.

Roxana Serban, tot terapeut cu experienta, este de asemenea o persoana  deosebit de bine pregatita profesional, este o fire dinamica, neobosita,  este foarte jucausa, vesela,  impleteste terapia cu joaca in mod placut. P. spunea cuvinte foarte incet si neclar, Roxana l-a facut  pe P. sa pronunte clar si tare cuvintele si apoi propozitiile. Din punctul meu de vedere este o ,,specialista pe limbaj” ea a lucrat cu P. la imbunatatirea pronuntiei: la inceput a silabelor, apoi la  legarea silabelor in cuvinte, apoi a  cuvintelor in scurte propozitii. Acum P. este capabil sa  spuna propozitii foarte clar, intelegandu-se fiecare silaba. Tot Roxana l-a invatat pe P. nenumarate cantecele si poezii.

Pe parcursul terapiei Monica ne-a aratat diferite inregistrari cu copiii  cu care lucreaza, care ajunsesera sa pronunte foarte clar si ne intrebam cand o sa vina si pentru noi acel moment, cand o sa vorbeasca si P. la fel de frumos. Iata… ca acel moment a venit !!!

Mentionez ca Monica Manastireanu tine foarte  mult la claritatea  pronuntiei, este foarte exigenta si din acest punct de vedere, ea explicandu-ne ca  un copil care nu vorbeste corect  si clar va avea de suferit atunci cand se va integra social.

Pe toata durata supervizarii ( la care participam si noi parintii, dar si bunicii pentru ca locuim impreuna), Monica Manastireanu observa progresele copilului, urmareste cu ,,ochi de detectiv” cum se lucreaza cu P., schimba sau ajusteaza strategiile in functie de nevoile copilului, lucreaza cu P. atunci cand este necesar  pentru a gasi solutia potrivita. Ne prezinta dificultatile intampinate in terapie, problemele care s-au depasit si urmatorii pasi in terapie. La fiecare sedinta, Monica ne explica fiecare activitate in parte, ce obiective se stabilesc, raspunzandu-ne la toate intrebarile. Terapia se face cu usa camerei deschisa, astfel ca se poate vedea tot timpul munca terapeutului cu copilul, noi  parintii putem sa stam tot timpul in camera, lucru de care sunt tare multumita tinand cont ca la asociatia la care am fost in trecut cu P., acest lucru nu era posibil.

Monica Manastireanu si echipa ei  a fost firul  de ata de care ne-am agatat disperati, cea care  a adus lumina in toate gandurile noastre inca din prima zi in care a venit la noi. Stiu ca este prematur sa ma pronunt in privinta recuperarii, insa progresele facute de fiul nostru in plan cognitiv, emotional si comportamental ne dau puterea de a continua alaturi de minunata echipa Bogdan Serban, Roxana Serban, Monica Manastireanu.

Rolul Monicai ca supervizor  este extrem de important. Eu insami m-am intrebat la inceputut terapiei: ,,La ce este  bun supervizorul?” De-alungul timpului am inteles rolul ei, vazand-o cat de fin observator  este (stie exact ce sa urmareasca, exact partea care arata daca copilul a invatat gandind sau face in mod mecanic, fara ,,sa fie acolo”). Ea reuseste sa tina echipa unita, sa fie un tot unitar cu ea, sa fie ,,mana de fier” cand e cazul si sustinator al ei in alte situatii. O echipa de terapeuti profesionisti nu poate avea succes fara un supervizor bun si nici invers.

 

Maria si Ovidiu Stativa

20.11.2017