Daniela si Alexandru Almasi, parintii lui A.

Povestea noastră începe la fel de frumos ca toate celelalte de genul, dar totuși fiind a noastră este cea mai importantă: primul copil – A., perfect, sănătos, foarte iubit și răsfățat.

Împreună cu alte mămici, ne lăudam care mai de care ”puii” făcând comparații și analogii între aceștia. În acest fel, am observat că puiul meu, rămăsese cumva în urmă față de restul copilașilor de vârsta lui din grup, dar nu m-am impacientat în primă instanță, spunându-mi că fiecare are ritmul său de dezvoltare (nepoțelul meu de exemplu, vorbise pentru prima data la 2 ani si 5 luni).

Timpul trecea, iar băiețelul nostru de 2 ani și 4 luni, nu dădea nici un semn c-ar vrea să recupereze startul pierdut. Si când spun start pierdut mă refer la: lipsă limbaj expresiv, întârziere cognitivă, lipsă interacțiune cu copii și adulți (fiind interesat mai mult de mașini, tv, sticle goale etc), hiperactivitate (alerga non stop), comportamente stereotipe (alerga de-a lungul unei linii / a unui perete uitându-se înapoi cu coada ochiului, se lovea cu palma peste cap în momentele de fericire sau furie). Refuza să se dea cu tricicleta, trotineta sau orice alt moped. Ca sa nu mai spunem că nu răspundea atunci când era strigat, numai în momentele în care îl chemam la masa. Mai mult decât atât nu voia să facă la oliță / toaletă și voia să mănânce doar câteva feluri de mâncare: banane cu biscuiți, salam, prăjiturică Barney, piure de legume (pasat la blender) și uneori (foarte rar), forțat supă de găluște. Restul alimentelor pe care i le administram, forțat, erau ținute în gură până se topeau pur și simplu, nu voia nici măcar să le mestece sau să le înghită. Mai mult decât atât, îl lăsasem să petreacă excesiv de mult timp în fața televizorului, fiind absorbit iremediabil de desenele animate prezentate de canalul Baby Tv.

Întrucât mica noastră grijă se transformase într-o mare îngrijorare, am hotărât să consultăm un psihiatru. Prima opinie medicală, a transformat speranța noastră într-o mare de disperare. Diagnostic: elemente din spectrul autist. Nu este o forma foarte gravă a bolii spunea medicul, are contact vizual și potențial, dar necesită ajutor de specialitate. Ni s-a recomandat un tratament pe o perioadă de 3 luni, cu 3 feluri de vitamine, respectiv Tonotil, Biocebral și Encephabol. Și evident limitarea totală a expunerii copilului la tv.

În nebunia cauzată de diagnosticul primit și în lipsa acută de informații despre acest subiect, am tastat pentru prima data pe google, ”tratament autism”. Prima informație pe care vasta platformă a internetului mi-a oferit-o in acest sens a fost: Terapie ABA – Monica Mănăstireanu. Nu știam ce înseamnă ABA și evident că nu mai auzisem niciodată de această doamnă. Aprofundând căutarea însă, am descoperit foarte multe articole și discuții pe forumuri, atât despre ABA cât și despre doamna Mănăstireanu, care din tot ceea ce am găsit eu pe internet despre acest subiect (și credeți-mă că am căutat zeci de ore), părea a fi singura care avea rezultate în ceea ce privea recuperarea copiilor cu autism. Da, existau foarte mulți care practicau această terapie, dar despre nimeni nu se vorbea atât de concret ca și despre dânsa. Iar aceste vorbe veneau din partea părinților copiilor pe care doamna Mănăstireanu reușise să-i recupereze total din ghearele acestei cumplite tare, numită autism.

Evident din dorința firească pentru ca si copilul meu să primească cel mai bun tratament, am luat legătura telefonic cu doamna Mănăstireanu, care a fost de acord să ne întâlnim în cazul în care ajungem în București – aici domiciliind și desfășurându-și dumneaei activitatea.

După cele 3 luni de tratament bazat pe medicatie, copilul nostru se schimbase în bine, era mai atent, interacționa mai mult, însă tot nu vorbea, iar restul problemelor anterior menționate se menținuseră.

Pe cale de consecință, am hotărât să consultăm și o a doua opinie medicală, în Bucuresti de această dată, ocazie cu care am stabilit și o întâlnire cu doamna Mănăstireanu, toate acestea urmând avea loc la sfârșitul lunii februarie 2016.

Opinia psihiatrului bucureștean, a confirmat diagnosticul și recomandările inițiale. A urmat în după-amiaza aceleiași zile, întrevederea cu doamna Monica Mănăstireanu care nu numai că a confirmat toate înscrisurile pe care eu le lecturasem despre dânsa pe internet, ci ne-a surprins într-un mod cu mai mult decât plăcut și mult mai profund decât ne-am fi așteptat. Într-o oră și jumătate cât a durat întrevederea, după ce i l-am prezentat pe băiețel, doamna Mănăstireanu ne-a vorbit foarte deschis, explicându-ne foarte amănunțit ce înseamnă terapia ABA, în ce constă și cum se aplică această terapie în opinia dumneaei. În felul acesta am aflat că toți acei copii recuperați au făcut terapie la domiciliu, 8 ore / zi, cu doi terapeuți, coordonați/supervizați de dumneaei. În ceea ce privește particularitățile și aplicarea terapiei ABA în viziunea Monicai Manastireanu, pot spune doar că aceasta ne-a oferit într-o oră și jumătate, informații pe care nu le-am fi putut afla de la nimeni altcineva, nici măcar de la medicii psihiatrii, care de altfel au fost destul de superficiali si expeditivi. Acestea sunt atât de complexe încât o aprofundare însă a întregii discuții ar fi imposibil de descris în câteva rânduri (mi-ar lua ore și pagini întregi s-o expun). Dar numărul meu de telefon este disponibil oricând pentru mai multe detalii, doamna Mănăstireanu având posibilitatea să vi-l ofere în acest sens, transparența cu care lucrează aceasta fiind de altfel un alt plus pe care l-am întâlnit foarte rar.

Prin urmare, concluzia noastră a fost că doamna Monica Mănăstireanu împreună cu echipa dumneaei ar fi singurii în măsură să ne ajute băiețelul și evident pe noi, să depășim acest obstacol, însă faptul că dânsa lucra doar cu 5 copii, toate locurile fiind atunci ocupate în acel moment, ne-a aruncat din nou în ghearele disperării. Primul loc avea să se elibereze abia în luna septembrie, dânsa sfătuindu-ne ca până atunci să căutăm terapeuți și în altă parte, pentru a nu pierde vremea.

I-am urmat sfatul, și după mai multe cercetări am găsit pe cineva despre care se spunea că ar fi o terapeută serioasă în Cluj, unde ne-am si mutat pentru a incepe terapia.

Întâlnirea cu această terapeuta din Cluj a început, in opinia mea, cu stângul de la inceput. Respectiv această doamnă a ținut să ne precizeze mai întâi ca este abilitată în domeniu deținând și o diplomă obținută ca urmare a promovării unui examen la Londra. Nu am comentat însă am întrebat-o dacă are copii recuperați, câți, dacă pot vorbi cu părinți cu ai căror copii lucrează, aceasta replicându-mi scurt că sunt informații confidențiale. Deci, probabil nu existau, altfel de ce să ascundă astfel de informații care i-ar fi adus clienți. Am întrebat-o de asemenea in ce va consta terapia și cum se va desfășura, și de asemenea mi-a replicat că voi fi informată despre aceste aspecte o data la 2 săptămâni când va avea loc o ședință în acest sens.

După o evaluare sumară a lui A. (care a durat puțin și ne-a costat o grămadă), aceasta ne-a recomandat 1-2 ore/zi de terapie. Nu am fost de acord, solicitând cel puțin 4 ore/zi, însă dânsa ne-a replicat că acum nu se mai lucrează atâtea ore cu copiii, pentru a se evita stresarea acestora, însă după insistențe a acceptat sa lucreze 3 ore/zi, pentru care ne încasa lunar 600 €.

Prin urmare, am început terapia, însă după prima lună am simțit că nu este în regulă. Nu s-a ținut nicio ședință așa cum se anunțase inițial pentru a mi se prezenta vreun program sau evoluția copilului meu, nu aveam acces la copil pentru a nu-l distrage de la terapie, iar în momentul în care îndrăzneam să pun întrebări în acest sens, deranjam vizibil, singurele discuții ulterioare pe care le-am avut, rezumându-se la bani.

Copilul meu nu a avut nici un fel de evoluție cât a făcut terapie la acest centru, dimpotrivă, a venit mereu acasă cu vânătăi pentru care mi s-au dat explicații puerile și și-a însușit prin copiere de la ceilalți copii prezenți în centru, tantrumurile, care până atunci la el nu se manifestaseră. Începuse chiar să vorbească, în această perioadă, câteva cuvinte, aspect care însă nu a fost exploatat întrucât ”nu era încă momentul lui.” Un răspuns extrem de halucinant am primit de asemenea și când am întrebat care este evoluția copilului meu: puteți să lecturați fișele pentru a vedea ce evoluție are copilul, mi s-a răspuns. Adică să verific niște fișe? Dar de ce nu pot vedea ceva concret, live, în comportamentul copilului? Pt că nu exista.

Din fericire însă, dețineam informații extrem de prețioase și complexe, oferite anterior de doamna Mănăstireanu cu privire la modul de desfășurare a acestei terapii, așa că înainte de a se finaliza cea de-a doua lună de terapie am renunțat la această colaborare.

Un sfat dragi părinți: dacă vă doriți cu adevărat copii sănătoși, nu vă lăsați amăgiți și influențați de diplome, care în ziua de azi se obțin așa cum se obțin, importante sunt de fapt experiența și rezultatele în această ecuație, având în vedere timpul limitat în care copiii dumneavoastră au posibilitatea de a se recupera din ghearele autismului (și nu numai).

Dar odată această decizie luată, disperarea ne-a cuprins din nou sufletele pentru că timpul trecea și nu aveam cu cine lucra, și întrucât ne doream cu ardoare să lucrăm cu doamna Monica Mănăstireanu, ne-am redirecționat atenția spre dumneaei, copleșind-o zilnic, dimineața, la amiază și seara cu telefoane și rugăminți arzătoare, să ne primească mai repede.

Astfel, de la 1 iunie 2016, ne-am mutat în București, începând terapia la domiciliu, cu 2 terapeute, sub coordonarea/supervizarea d-nei psiholog Monica Mănăstireanu.

De la bun început totul s-a desfășurat după un program zilnic bine stabilit constând în activități terapeutice și pauze de joacă, cu indicații precise, terapeutele dând dovadă de îndemânare, pricepere și implicare, băiețelul nostru fiind vrăjit instantaneu de acestea, atât de vrăjit încât după o săptămână le spunea (stâlcit) si numele: Uca și Chico.

Programe prevăzute de terapia ABA precum matching, receptiv etc, au fost parcurse de către A. într-un timp record de 2 luni, timp în care a învățat să spună mai corect sau mai stâlcit și alte zeci de cuvinte. Bineînțeles nu pot omite aici să evidențiez din nou, că pe lângă potențialul copilului, cel mai important rol l-au avut cele două terapeute și evident doamna psiholog Monica Mănăstireanu care a gestionat foarte calculat și logic potențialul și evoluția copilului.

Pot preciza un lucru foarte important: după aproximativ o lună de la începerea terapiei, băiețelul nostru mai manifesta doar 10% ca intensitate, comportamentele stereotipe menționate la începutul articolului, respectiv alergatul cu ochii de-a lungul unei linii sau loviturile aplicate peste cap in momente de fericire sau furie. Acesta este unul dintre multele avantaje ale terapiei de 8 ore, copilul implicat fiind în activități noi și joacă, care-i fac o deosebită plăcere, uită manifestările de acest gen.

Pe parcursul ședințelor de supervizare, d-na Mănăstireanu, un adevărat geniu, maestru, nu știu cum aș putea-o prezenta mai corect, l-a ajutat pe A. să-și depășească limitele și fricile impuse de către această boală, explicându-mi de fiecare dată detaliat ceea ce urma să facă.

Voi detalia astfel, trainingul de masă de exemplu: după cum anterior am menționat, copilul mânca doar 5 feluri de mâncare și ținea mâncarea în gură dacă îi administram ceva diferit de acestea. Ei bine doamna Mănăstireanu l-a desensibilizat în acest sens, administrându-i zeci de noi feluri de mâncare, dulciuri, sărături, sucuri (nu bea decât apă), pe care acum le mănâncă/bea fără probleme.

Imaginați-vi-l pe băiețel stând cuminte pe scaun (deși este hiperactiv) și pe Monica cu o voce foarte blândă și caldă în fața lui, întinzându-i acestuia lingura sau furculița cu iaurt, ciorbă, vinete, orez, varză călită, budincă etc; revin din nou la băiețel care la rândul lui se întinde spre tacâm, și împotriva voinței lui dar fără să riposteze, mănâncă sau bea ce i se oferea. Pur și simplu magie! A fost ședință în cadrul căreia, doamna Mănăstireanu i-a administrat și 17 feluri de mâncare. Nu vă închipuiți că o farfurie din fiecare. Puțintel, câteva înghițituri pentru a se obișnui cu gustul, pe care i le dadeau apoi ulterior, zi de zi, terapeutele.

La fel a fost și cu trainingul de toaletă: desensibilizarea a fost făcută de doamna Mănăstireanu, terapeutele implementând programul ulterior in fiecare zi. După nici 2 săptămâni băiețelul nostru a ajuns să spună singur ca face pipi și vrea la oliță. La fel a fost și cu tăiatul unghiilor care era un adevărat circ și cu toate celelalte probleme pe care acesta le prezenta.

Așteptăm oricum cu nerăbdare și interes fiecare vizită/ședință a doamnei psiholog Mănăstireanu, care pe lângă faptul că este un adevărat profesionist și ne oferă siguranță totală în cadrul acestei experiențe, este și o prezență atât de plăcută, senină și pozitivă, care pur și simplu ne risipește temerile.

Trebuie să precizez și faptul că, d-na Mănăstireanu este foarte sigură pe dumneaei și pe ceea ce face, și de fiecare dată când ne-a spus că se va întâmpla ceva, într-o anumită perioadă de timp, s-a întâmplat întocmai, fără excepție.

Vin acum să adaug că începând cu 15 august ni s-a alăturat Tudora Enache, un terapeut cu o experiență de 8 ani în domeniu, experiență care își spune cuvântul la propriu în fiecare zi. Teo, așa cum o numesc toți, este o fire extrem de deschisă, veselă, extrovertită, extrem de atentă la nevoile și dorințele copilului, anticipându-i-le chiar, și extrem de drăgăstoasă cu copiii. La toate acestea adaugi talentul, experiența și implicarea ei 100%, și obții combinația perfectă pentru recuperarea copilului tău. A. o iubește nespus, o adoră la propriu, rar îi iese din cuvânt iar când nu este prezentă mereu întreabă când vine sau vrea sa-i scriem pe WhatsApp (“Chiu Teo” și-mi întinde telefonul).

Ei, de când a venit Teo, lucrurile au evoluat și mai profund. Pentru că Teo îi cântă a învățat o mulțime de cântecele precum: Avion cu motor, Ceata lui Pițigoi, În pădurea cu alune, Podul de piatră etc, pe care chiar dacă nu le pronunță corect, ține linia melodică și nu se lasă până nu le finalizează. De asemenea Teo l-a-nvățat să sufle în lumânare (nu sufla), să lingă acadeaua (nu lingea), să sufle nasul (nu sufla), cu Teo mănâncă tot din farfurie etc. Datorită Monicai Manastireanu, talentului și echipei pe care o are, simțim cum speranța noastră crește în fiecare zi și se transformă în realitate. Îi mulțumim lui Dumnezeu că am avut șansa să o cunoaștem și că a acceptat să fie alături de noi; ar fi fost o pierdere nemăsurată pentru noi dacă nu am fi cunoscut-o și cel mai grav ar fi fost că nici nu am fi știut ce pierdere enormă ar fi fost.

Desi Monica Mănăstireanu deține în portofoliu diplome (cu care de altfel nu s-a lăudat niciodată și nici nu ni le-a expus ostentativ pentru a demonstra ceva), dânsa a ales să ne demonstreze în mod concret ceea ce poate, pe noi doar asta interesându-ne, că deține experiența și echipa de care noi și copilul nostru avem nevoie, pentru că asta demonstrează totul.

Rezultatele dumneaei și ale echipei sunt cele care vorbesc de la sine, iar noi, deși ne aflăm la început de drum cu băiețelul nostru, suntem extrem de încântați și mulțumiți de evoluția lui, de modul în care se desfășoară terapia și cum este ea adaptată fiecărei provocări.

Astăzi, după 5 luni de când am început acest drum, A. vorbește, știe sute de cuvinte (toate cu sens), spune chiar și propoziții de 2, 3 sau 4 cuvinte, știe o mulțime de cântecele, știe toate culorile, toate părțile corpului, toate formele, recunoaște animalele și ce sunete scot multe dintre ele, recunoaște și generalizează tot ce a învățat, mănâncă zeci de feluri de mâncare, face la oliță, se dă cu bicicleta fără pedale, cu trotineta, a încercat chiar și bicicleta, și aș putea continua mult și bine.

Mai doresc totodată să o amintesc aici și pe d-na Ermina Popescu, asociata d-nei Monica Mănăstireanu, pe care am avut plăcerea să o cunoaștem, dânsa fiind prezenta la câteva ședințe de supervizare, o doamnă care ne-a impresionat de asemenea prin profesionalismul și blândețea de care a dat dovadă.

Vom reveni la finalul terapiei cu informațiile complete despre evoluția și recuperarea băiețelului nostru, despre care avem de pe acum certitudinea că va fi un real succes.

Daniela si Alexandru Almasi, parintii lui A.

16.11.2016