Catalina si Marius Popescu, parintii lui D.

Evolutia lui D. a fost una normala pana la varsta de 1an si 3 luni. Era un copil vesel, atent, facea pa, spunea cateva cuvinte: apa, pa, mama chiar ne jucam si ne alergam prin casa,venea de la o persoana la alta, imita jocul cucu-bau. Dupa aceasta varsta pot spune ca am inceput sa observ schimbarile, acestea fiind: nu mai facea pa, afara prefera sa urce si sa coboare de foarte multe ori scarile, daca nu mergea pe un drum anume incepea sa planga, voia sa atinga cu mana toate marcile masinilor, nu mai raspundea la nume, evita contactul vizual, nu constientiza absenta noastra si pleca cu oricine, nu arata cu degetul, nu voia sa mai accepte mancare decat anumite feluri si acelea pasate, nu intelegea comenzi simple si parea ca nu intelege intrebari de genul: vrei apa?, iti este foame?. Toate aceste schimbari s-au intamplat in cateva luni. La momentul respectiv gaseam tot felul de scuze de genul asa sunt baietii vorbesc mai greu, e frustrat ca nu poate vorbi, dar uite cate stie sa faca: are o memorie vizuala deosebita, face puzzle, incastre etc.

La 1 an si noua luni, in luna iulie, l-am dus la bunica lui pentru cateva zile unde a stat foarte cuminte, dar plecarea noastra a trecut neobservata. In momentul revenirii am fost surprinsi sa-l vedem pe D. fara nici o reactie … atunci a fost momentul in care am constientizat ca se intampla ceva serios. Problemele cu mancarea deveneau din ce in ce mai apasatoare, obositoare si frustrante pentru amandoi, D. accepta doar mancare pasata, plangea si se opunea aproape la fiecare masa, contact vizual nu mai avea aproape deloc. Am intrebat si medicul pediatru al copilului ce parere are si aceasta ne-a sfatuit sa asteptam pana la varsta de 3 ani.

In luna septembrie am hotarat sa vedem pe cineva de specialitate, un neurolog care sa ne dea un sfat in privinta problemelor mentionate mai sus. Doamna doctor care probabil a constatat problema imediat, cu mare diplomatie ne-a indrumat la pshihiatrie unde am avut si confirmarea diagnosticului de TSA, intarziere de dezvoltare predominanta de limbaj.

Nu are sens sa detaliez ce impact a avut asupra familiei noastre acest diagnostic, in tot acest timp deja ne informasem de pe internet ce inseamna acest diagnostic si ce se poate face. In felul acesta citisem despre multi psihologi si terapeuti printre care si despre Monica Manastireanu. Atat doamna doctor psihiatru cat si psihologul de la spital ne-a recomandat 2 ore de terapie pe zi si nu mai mult pentru a nu deveni un stres pentru copil. La momentul respectiv am intrebat-o pe doamna doctor psihiatru daca ne recomanda pe cineva sau unde anume sa mergem, am intrebat-o si ce parere are despre Monica Manastireanu, aceasta ne-a raspuns foarte sincer ca au venit copii foarte bine recuperati de dansa, doar ca are senzatia ca ii forteaza foarte mult cu numarul de ore pe care il face si anume 8. Acest raspuns nu a facut decat sa ne ramana si mai mult gandul la Monica Manastireanu. Pentru a nu pierde timpul am hotarat sa colaboram in privat cu psihologul de la spital  si a doua zi am inceput terapia. In timpul acesta am sunat-o si pe Monica Manastireanu pentru a-i cere o parere si macar sa-l vada pe D., dar fiind foarte ocupata ne-a rugat sa revenim in luna ianuarie. Personal aveam un feeling ca  Monica Manastireanu este persoana potrivita pentru baiatul meu, lucru pe care i l-am spus si la telefon.

In luna ianuarie am sunat-o din nou pe Monica Manastireanu raspunsul fiind acelasi, ca nu ne poate prelua, dar ne-a recomandat o colega de a ei. Pentru ca ma documentasem mai mult in privinta ei si a modului  in care abordeza terapia citind articolele de pe site (www.autisminfantil.ro) si parand imposibil ce am citit despre rezultatele ei, am refuzat sa colaborez cu altcineva  spunandu-i ca insist sa lucram impreuna si vom astepta pana in momentul in care va putea sa ne preia.

In tot acest timp  D. a facut progrese, doar ca relatia dintre terapeute si psihologul coordonator era una destul de defectuosa, terapeutele nefiind intocmai de acord cu “programele”psihologului, lucru care ne inducea in eroare si pe noi parintii. Pentru ca psihologul coordonator nu le  cunostea pe terapeute si  nu comunica cu ele  si cum nici terapeutele intre ele nu comunicau, lucrurile au inceput sa mearga prost. Una dintre fete nu-si mai dadea interesul asa cum ar fi trebuit, deja era mult prea plictisita si lipsita de energie ca sa–i poata face fata lui D. care este un copil energic si dornic de nou. Acest lucru se intampla in conditiile in care plata se facea la ora si suma nu era neglijabila, mentionez ca orele se filmau si puteam sa vad tot ce se intampla.

Terapia aplicata de psihologul cu care am colaborat nu includea si partea de promovare a limbajului, de aceea am fost dirijati sa ne gasim un logoped.

O alta experienta neplacuta pot spune ca am avut-o cu logopedia unde mergeam de 2 ori pe saptamana, progresele fiind nesemnificative desi doamna logoped unde mergeam este una dintre logopezii buni din Bucuresti si ne-a fost recomandata de anumiti medici. Aceasta avea niste reguli cel putin ciudate, una dintre ele era faptul ca nu aveam voie sa stau in cabinet pe perioada sedintelor de logopedie, adica nici macar in sala de asteptare…cu toate acestea am acceptat.

In terapie D. avea progrese cognitive ( arata obiecte, persoane, actiuni ) doar ca in privinta problemei lui alimentare nimic nu se schimbase, inca manca pasat si avea pampers lucruri care pe mine ma ingrijorau avand deja 2 ani si 5 luni.

In luna martie am revenit telefonic la Monica Manastireanu care ne-a informat ca din luna mai ar putea sa ne preia dar nu inainte de a avea loc o intalnire. Atunci cand ne-am intalnit, Monica Manastireanu ne-a explicat in amanunt modul in care abordeaza terapia si ca are o echipa stabila de terapeuti cu care comunica in permanenta, moment in care am fost si mai convinsi ca este persoana pe care o cautam si asa a inceput frumoasa noastra colaborare in luna mai.

In urma cercetărilor si analizei făcute de mine in acest domeniu atunci cand am căutat coordonator pentru terapia cu copilul meu, am ajuns la concluzia ca Monica Manastireanu este probabil una dintre singurele coordonatoare care aplica terapia diferit- opt ore pe zi. Ulterior, am vazut ca pune foarte mult preț pe relația dintre copil-terapeut, inclusiv relația ei cu copilul. Monica Manastireanu este  foarte organizata in terapie, fiecare detaliu e atent controlat, axata pe prioritățile privind nevoile copilului. Lucreaza doar intensiv si cu un număr restrâns de copii si asta pentru ca am vazut ca se dedica fiecărui copil in parte, implicit familiei.

D. a inceput sa lucreze cu Tudora Enache care este un terapeut extrem de energic si dedicat muncii sale si care acum este prietena cea mai buna a lui D. Tudora are o atitudine conștiincioasă pentru munca ei, implicit pentru D. si noi parintii. Este deasemenea foarte atenta la nevoile si dorințele lui D., il simte, are intuiție si știe exact cand este cazul sa pluseze sau nu. Se observa din felul in care lucreaza ca-i plac copiii, își creează o relație specială cu ei, D. o place tare mult!

In prima supervizare, Monica a spus ca se va axa pe trainingul de toaleta dar am fost surprinsa cand mi-a spus ca va trebui sa introduca olita inapoi in camera de lucru, in conditiile in care el de abia invatase (cu cine a facut inainte terapia)  sa faca din picioare, dar nu cerea singur, trebuia pus de cineva altfel facea pe el de mai multe ori pe zi. Am fost sceptica in aceasta privinta, dar Monica mi-a explicat motivul pentru care face acest lucru si in scurt timp mi-a demonstrat ca a avut dreptate. D. acum cere si face singur la toaleta inclusiv noaptea, nu mai face deloc pe el.

Monica Manastireanu a abordat printre primele lucruri si gestionarea trainingului de masa unde pregateam foarte multe feluri de mancare, 10-11 poate si mai multe. De fiecare data cand venea in supervizare Monica ii dadea lui D. sa manance alimente noi, urmand ca Tudora Enache sa-i dea lui D. in zilele urmatoare respectivele alimente. Am avut foarte mari emotii pentru ca ma gandeam: daca cu mine avea un comportament nepotrivit la masa, dar cu altcineva? Spre uimirea mea acest moment a fost depasit cu mare succes de Monica Manastireanu, chiar a fost un moment amuzant dar si de mare inspiratie atunci cand D. accepta sa manance doar galbenusul de la oul prajit dar nu si albusul. Monicai pe loc i-a venit ideea sa taie doar albusul si sa-i spuna lui D. ca mananca „Karez”. D. a mancat fara nicio problema, atat eu cat si Teo am ramas uimite cu cat calm si cata inspiratie a gestionat Monica problema si uite datorita acestui lucru  care poate parea destul de mic, azi D. mananca cu mare placere ou prajit la micul dejun si NU, nu a fost nici frustrat si nici marcat pentru ca Monica are “secretele” ei si a facut in asa fel incat dupa cateva intalniri D. sa o astepte cu mare interes ca aceasta sa ii dea sa manance feluri de mancare  noi.

In acest timp in viata lui D. a aparut si un al doilea terapeut pe numele sau Crina Nen care da dovda de multa calmitate si blandete si care isi aduce aportul in drumul nostrul pentru recuperarea lui D.

Revenind la progresele pe care D. le-a facut pe parcursul acestor 7 luni pot spune ca la inceputul acestei colaborari vorbea doar cateva cuvinte care nu se intelegeau. In acest moment vorbeste in propozitii, vorbeste mult mai clar ceea ce inca o data demonstreaza ca daca terapia si programele se aplica corect, logopedul nu isi are locul si asta datorita faptului ca Monica Manastireanu pune foarte mare pret pe limbajul copilului, de asemenea faptul ca se lucreaza intensiv 8 ore conteaza foarte mult si sub nici o forma copilul nu este stresat sau epuizat pentru ca toate programele sunt structurate pentru nevoile copilului de Monica Manastireanu si puse foarte atent in practica de terapeute, in asa fel incat copilul sa nu fie afectat negativ.

In cazul nostru D. este foarte fericit si implicat in activitatile pe care le face cu Tudora Enache si Crina Nen si chiar este foarte atasat de ele. Intr -o zi l-am intrebat daca il/o iubeste pe tati si pe mami si a raspuns ca DA si o iubesc si pe Teo .. deci asta este raspunsul unui copil care face 8 ore de terapie pe zi. D. astazi este prezent, chiar “prea” prezent si  spun asta deoarece nu se poate vorbi nimic ca el sa nu auda, inclusiv in timpul coordonarilor cu Monica este foarte atent la ea si foarte bucuros la fiecare revedere.

Astazi cere si face la toaleta, a inceput chiar sa manance singur, stie ce vrea si cere, se joaca extrem de frumos cu terapeutele sau cu noi parintii, chiar suntem strigati sa ne jucam impreuna, canta si spune poezii, se joaca jocuri cu zarul unde se descurca foarte bine, este atent cat a dat si cat trebuie sa mute. Timpul lui de a sta intr-o activitate a crescut si chiar exista posibilitatea ca din primavara sa mearga la gradinita fara insotitor si toate astea datorita Monicai Manastireanu si echipei ei care sunt foarte implicati si atenti la toate nevoile copilului. Desi, mai avem multe de lucrat si probabil vom intampina si alte obstacole avem siguranta ca le vom depasi .

 

Catalina si Marius Popescu – parintii lui D.

15.12.2016